Nu mai am răbdare să ascult melodii lente, balade frumoase care te fac să cînţi la unison.
Vreau urlete violente, acorduri agresive, growluri demente, tobe sălbatice şi alte instrumente cu epitete din registrul ăsta.
Nu mai am timp. Nu mai am timp. Nu mai am timp.
Vreau.
Nu vreau.
Ce dracu' vreau?
Nu vreau să fiu singură fără spectatori. Vreau să fiu singură în mijocul mulţimii, în timp ce pledez cauze absurde. Vreau să mă dezlănţui în dans într-o lumină slabă, îmbibată de fum, sacadată în ritmuri de metal viking sau folk. Să port fusta mea roşie şi ia şi sandalele de 3 lei din piaţa de vechituri şi să mă răsucesc în dans sălbatic de iele.
Să cînt versurile pe care nu le cunosc la unison cu restul lumii. Să transced în memoria colectivă.
Acolo unde voi dansa de jalea tuturor şi de extazul în doze tari, pe măsura durerii ce-a torturat umanitatea de cînd s-a crăpat clepsidra.
Vreau să urlu iar urletele mele să se propage în gol, ascunse de muzică şi fum.
Vreau să-mi aşez sufletul pe un piedestal de cristal şi să-l zdrobesc cu mjolnirul în timp ce în fundal ascult în fundal Rotting Christ.
Cine iubeşte şi lasă.
Vreau să dansez pentru voi ca o zeiţă. O zeiţă a decadenţei.
Şi mă voi sui pe umerii voştri atît de sus încît atunci cînd voi cădea voi muri.
Iar lumea se va scurge prin crăpătura clepsidrei în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.