sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Listă de dorinţe. Neinteresant.

Şi vrei să ştii ce'mi doresc de la noul an? Nu ştiu de ce am impresia că nu, dar pe bune, nu mă interesează.
Îmi doresc să nu mă mai panichez cînd ies din casă după ce am zăcut liniştită întro baltă de singurătate şi muţenie cauzată de tristeţe.
Vreau să mă duc dracului înapoi la Arte, pentru că acolo e locul meu. Sau dacă nu la Arte, oriunde altundeva, la alt profil, pentru că am ajuns la concluzia că nu's croită să fiu realistă. Eu vreau să zbor. Să visez. Să scriu. Să pictez. Vreau să am o realitate proprie. Vreau să exist în alt mod decît captivă, şi îngrădită de linii clare care îmi taie aripile. Nu's de matematică sau de fizică oricît ar încerca să mă motiveze mama dîndu'mi'o (involuntar) pe verişoara mea ca exemplu. Nu merge figura la mine, şi dacă nu merge basta! îngroap'o în familie.
Vreau să învăţ să dansez dnb. Şi ce dacă nu's balerină? Şi ce dacă nu's as? Eu mă distrez, şi mă simt bine, şi serios că nu dau doua parale pe ce cred alţii despre mine. Nu vă sunt pe plac? Asta e, ce'mi pasă?
Vreau să cîştig la concursul din Arad. Vreau să mă perfecţionez în scrisul poeziei. Şi ce dacă sunt un rebut? Puii mei! Tot scriu. Vreau să scriu o piesă de teatru. Mi'am dat seama că majoritatea lucrurilor ce le scriu mai nou... devin involuntar dedicate. Cui şi de ce.. la prima întrebare aşi putea răspunde. La a doua poate.
Lucrurile frumoase ce le voi face le voi încredinţa unor oameni deosebiţi. Asta chiar habar nu am de ce.
Alte dorinţe? Hmmm.... Să'mi las părul să crescă la loc. Să'mi fac şuvite verzi. Să traiesc mai intens? Să rămîn în continuare singură. Şi nu mă refer la un el.
Să fac cumva să călătoresc. Să'mi găsesc un job la vară. Să merg în tabere(nu'mi prea pasă de care, dar să fie tabere).
Să nu plang mai mult de 6 ori. Să nu încerc să'i fac pe alţii să plîngă. Să îmi înfrunt frica.
Chestia asta deja îmi seamănă a listă de hipnoză sau de autosugestie.
Ok. Going... oh well.
Vreau să mă cunoască multă lume ca să am *prestaţie*. Să socializez.
Să reîntîlnesc anumite persoane.
Îmi doresc să nu mă îndrăgostesc.
Îmi doresc un an cu mult mai bun decît cel care a trecut.
Îmi doresc să se întîmple toate de mai sus. În oricare ordine.
P.S. Mai am un singur dor: să am note de la bune în sus!
ştiu că sună cretin, dar in fine. Asta e lista mea cu dorinţe.
Tu ce'ţi doreşti?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.