joi, 30 decembrie 2010

time OUT

Deci anul se cam termină şi blogu ia o pauză că e obosit, chinuit, şi toate alea, şi oricum nu plea-l bagă nime în zeamă, cum defapt nu mă prea bagă nici pe mine, da nu-i bai, că are destule avantaje ş-asta.
V-am pupat şi-un an nou miştocar cu multe năzbîtii ş-aventuri ş-alte minuni.
no.

miercuri, 29 decembrie 2010

Nu vreau să debitez scuze idioate. Mai degrabă tăcere. Sunt unul din acele pe care le tot desenez. Îmi caut adevăratele sensuri din imagini şi dacă nu le pot găsi eu atunci...
a.sk
j.udge
u.nleash
t.each
o.ganise
r.un

şi nu-mi cer scuze chiar dacă am greşit pentru că [insert scuză idioată] mi-e teamă că au să-mi dea lacrimile.

marți, 28 decembrie 2010

Mi-aş dori să nu fi fost umană pentru cîteva zile. Vreau să văd lumea perfect obiectiv, să fiu un fel de cvasiserfim, cu aripile ne-aerodinamice, sau dacă chiar ar trebui să zbor, fie. Să nu gîndesc, să am buzele lipite cu ceară, şi să miros toată a esenţă de portocale, să privesc. Să am ochii uscaţi de privitul lumii non-stop. Bine, asta nu mi-aş dori-o musai. Deşi sunt o fiinţă ce suportă destul de bine orice tip de durere nu sunt tocmai sado-masochistă. Ba da, sunt. Mai ales spiritual. Ca noi toţi nu-i aşa? monstruleţi perverşi ce suntem.

luni, 27 decembrie 2010

ADEMA

"Stand Up"

He says he love's you
But the make up will not cover up the bruises
He left on you
I tried to stop the cycle for you this relationship is wack
You bastard don't touch her anymore

Stand up stand up
He's a drunk and abusive
Stand up stand up
He thinks that you'll never leave him
Stand up stand up
I won't let him get near you
Stand up stand up
It's not your fault when he hurts you

I think that you should have the chance
To enjoy the friends you have
He wants to erase them
I know that you are trying hard not to show it
But the coward is an asshole he's shameless

Abusive no more, no more
Abusive no more, no more

Stand up, stand up
It's not your fault when he hits you
Stand up, stand up
He thinks that you'll never leave him.

Stand up, stand up, stand up
He'll always hurt you
Stand up, stand up, stand up
One day he'll kill you
Stand up, stand up, stand up
He's always hurting you
Stand up, stand up, stand up
One day he'll kill you

Mă simt vinovată că.. nu, nu mă simt vinovată de nimic.mă simt mai degrabă contrariată. Poate ar trebui să simt dar nu o fac. Poate n-ar trebui să simt şi atunci reprim. Pînă cînd nu o să mai reuşesc. Nu mai îmi caut tăcerea în fumul de ţigară ce-mi iese din plămîni ca să reproducă imagini din vise. Nu mai trag de acum niciun fum din kent, vougue, pall mall sau dunhill pentru că nu mă mai ameţesc cum o face alcoolul.
Nu mai deschid ochii şi nu mă mai supăr dacă nu mă puteţi vedea pentru că sunteţi adînciţi în zîmbeztele voastre. Nu o să mă mai simt încîntată de ochii albaştri dacă nu vă cunosc. Nu o să vă mai studiez, andrei, nu o să te mai studiez, doar o să te privesc şi-n retină o să mi se imprime imaginea ta, şi o să simt un miros verde cînd o să mă gîndesc la tine peste ani cînd probabil toţi mă veţi fi uitat. Eu nu rezist decît vag în amintiri.
O să încerc să citesc muşchii faciali în tremurul lor de senzaţii şi sentimente.
O să vă percep din ce în ce mai puţin, adîncită în propriul meu haos pentru că mă îndepărtez, pentru că nu mă mai accept eu pe mine pentru că nu vreau să mai fiu acceptată.
Să termin medicamentele şi să încep vinul.
Să devin o alcoolică deprimată şi captivă în mine. Să izolez toate crăpăturile prin care evadează gîndurile şi visele şi speranţele şi. Pentru că ele nu fac decît să moară de îndată ce prind un mugure de avînt. Aşa că o să reuşească să trăiască doar în persoanele care au grijă de sufletul meu zbîrcit de prostie şi nonsensuri şi o să mă asculte, nu o să mă lase să vorbesc în gol ca o rîşniţă deunde s-a isprăvit tutunul sau cafeaua sau piperul sau.
Nu aparţin decît de toţi şi de nimeni. Duceţi-vă dracului. nu, n-am nimic personal cu voi, numai că mi-am pierdut eul undeva, tot cunoscînd oameni care-mi plac sau nu, şi am uitat să mă ascult pe mine, să-mi aud vocea pe care oricum nu o pot pricepe c-ar fi a mea.
Am început să mă regăsesc în imaginile pe care le fac, poate din ce în ce mai abstracte, cu din ce în ce mai multe înţelesuri. Am înţeles cît de sacră e legătura cu arta mea şi am înţeles că nimeni nu poate să primească o imagine făcută de mine dacă încrederea mea nu e deplină şi dacă sufletul-mamă nu poate să se rupă de ea.
Am înţeles că desenul e ibovnicul meu credincios pe care oricît l-aş înşela, rămîne al meu şi de fiecare dată mi se dăruieşte cu o pasiune de nedescris.
Ştiu, am luat-o puţin [mai mult] razna.

vineri, 24 decembrie 2010

Insomnie


am recitit vreo 40 din conversaţiile cu andrei de astă-vară şi am căutat desenul pe care i l-am promis.
nu pot dormi, şi nici nu pot gîndi, stau cu căştile-n urechi şi ascult rock fm de vreo 4 ore, nu pot să dorm, nu pot să dorm, NU POT SĂ DORM!
Am făcut 3 desene în ultimele 3 zile, în grafit. Mi-am amintit nişte vise de vara trecută, de lucruri despre mine, despre cît de abracadantă mi se pare ideea de sărut chiar şi după ce le-am, pierdut numărul.
am avut în minte nişte nopţi faine din toamna asta şi mă gîndesc la cît de intens e albastrul cerului.
sunt cu totul şi pe jumătate disperată. începe să miroasă a trecut: a mîncare bună, a brad, a decoraţiuni mai batrîne chiar şi decît mine, la jucării de-o viaţă, la cadourile ce aproae le-am uitat, cadouri pe care le-am urît, lumînări, muzică, lacrimi prinse-n mine.
m-am ţinut de cuvînt faţă de mine de la începutul anului. n-am plîns, şi nu mi-am mărturisit sentimentele mai profunde, cum ar fi ura şi mai că mi-am controlat instinctele criminale. Aproape.
Vreau să beau ceai şi să am destulă stare să termin de recitit Exuvii de Simona Popescu.
Mă enervează cît de mult mai am de învăţat, dar în acelaşi timp mă căleşte. Încep să-mi percep/conştientizez propria sexualitate din ce în ce mai bine. În străfundurile minţii mele cred cu tărie că voi fi o amantă bună, dacă nu remarcabilă, deşi practic n-am niciun motiv să cred asta. Aproape. Măcar am motivaţia să devin o prostituată, în cazuuri de limită extremă a vieţii. Probabil m-aşi sinucide du-aia dar acolo-i partea a 2-a deja.
N-am chef de ceartă, ziua de ieri a decurs prea fain pentru asta.
Zîmbiţi şi bucuraţi-vă de cadourile voastre palpabile sau nu, de alcool, [eu n-am voie] de ţigări, droguri sau cofeină. sau alte chestii ce dau dependenţă.
am zărit de două ori că e fix.
love me.
hate me.
just don't forget i exist.

joi, 23 decembrie 2010

Sărbători mecanice.
mă simt de parcă medicamentele ce le iau de 2 zile încoace mi se blochează la intrarea în ficat, deşi sunt foarte conţtientă de faptul că asta e imposibil. Nu e tocmai o durere cu senzaţia că este ceva acolo în plus, ceva care se-nghesuie într-un loc perfect umplut, exact ca-ntrun bus tipic romînesc.
mă enervează ai mei. şi cred că nu e suficient de reciproc, pentru că mă tot freacă la muzicuţă cu glumele lor proaste, şi nu mă fac decît să mă gîndesc la fraza finala din Ferma animalelor unde scrie că porcii semănau atît de tare cu oamenii că nu-ţi mai dădeai seama care-i care. Nu insinuez absolutamente nimic. Just sain'.
În continuare sunt obsedată de ochi, şi sunt complet demolată în faţa celor albaştri. Poate pentru că-mi amintesc de cerul pe care-l privesc cu atît de mult nesaţ în zilele de vară sau de copilăria mea. Îmi amintesc d-ai mei, fiindcă marea majoritate din familia mamei au ochii de un albastru clar, inocent şi machiavelic în acelaşi timp. Mama mea are ochii verzi. E singura din familie care-i are aşa.
Eu îi am căprui, iar uneori par negri. I will never cure this obsession.
Trooper - Chemarea.
Vine Crăciunul, iar eu nu simt nimic vis a vis de asta. Nici mîcar vremea nu binevoieşte să se conformeze, e de parcă a sărit brusc la primăvară, totul se dezintegrează, totul se topeşte, totul curge. Iar eu victoriasă, am patine!
Eu nu simt nimic. Şi nici să beau n-am voie. Şi mergem la colindat. Mie tratamentul mi se termină la fix doua zile duă aia. Măcar de revelion atunci. Să beau să beau să beau. Dar nu ştiu de ce.
Îmi tot vine în cam imaginea Mariei, şi hainele cu care a fost îmbrăcata. c'est un peux bizares mon penses.
Mă simt mai liberă în gînduri.
Am constatat că beţia mă face să percep totul mai tîrziu ca o experienţă în care minte nu mi-e-n trup şi că eul meu devine un simplu observator al instinctelor.
Şi am visat oje azi-noapte, iar am avut un vis ciudat. Deşi nu-mi amiuntesc mare lucru din el, doar că mersesem la un magazin unde era mama unei tipe cu care mă mai jucam în copilărie, şi ştiu că erau tot felul de chestii ultra-ieftine, cum ar fi creion de ochi la 1 ban, oje la 15 bani, şi erau şi oje foarte proaste la vreo 4 lei.
Ştiu că magazilul fusese amendat că vindea prea scump şi n-avea reduceri, sau oricum ceva asemănător. Altceva nu-mi mai amintesc.

duminică, 19 decembrie 2010

Uneori am impresia că sunt un fel de exponat într-un nenorocit de cub de sticlă şi că toţi se zgîe la mine ca la felul 14, cu ochii mari cît monedele de un penny. Uneori simt că poate eu exist şi în alt mod decît cel concret. Simt că o bucată din mine s-a rupt şi-a luat-o la sănătoasa în minţile altora, care o eliberează prin cuvinte.
ştiu că eu sunt aia care crede că oamenii sunt diamante cu mii de faţete şi că oricîţi oameni ai întîlni fiecare va vedea o altă faţetă, şi nici chiar tu nu o să fi în stare să-l vezi vreodată pe tot. De asta n-are nimeni dreptul să te judece, pentru ca niciodată nu o să te poată percepe ca pe un tot, ci doar pe bucăţele.
Mă simt ca o intrusă. Oriunde merg, orice oameni cunosc, reralizez că ei se cunosc între ei şi că există conexiuni deja ori eu sunt din afară, şi chiar dacă sunt acceptată fără probleme tot sunt o intrusă, un element exterior necunoscut ce păşeşte în necunoscut. Mie personal mi se blochează creierul, şi da, ştiu că e straniu da na.

postare cu limbaj vulgar

Bag pula, ce noapte de pomina. mi se futu tot lacul de pe unghii care in mod expres m-am chinuit să fie în apropierea perfecţiunii, iar acum parca e switzer. Aserară m-am bulgărit cu alin, am mers la Gaiţele,am făcut cunoştinţă într-un final, după atît de mult timp în care ştiam doar de existenţa şi de importanţa ei cu Maria am mers în tutun cafe, apoi în cezar unde am mîncat moka, şi-am băut, şi-am băut şi-am băut. Am băut extrem de mult vin, am dansat, şi-mi venea să mă spînzur de bec de ce muzică corceau acolo. Am mînta carne, pui, cartofi, salată.parcă-i scena din cîntăreaţa cheală. Şi vin roşu prost, dar măcar era vin. Apoi am mers la un tip acasă, pe care mi se pare că-l cheamă Raul sau Radu, şi am constatat că eu eram cam singura non-acteour de acolo, da nu-mi păsa, şi-am mai băut un borcan de vin, în pula mea, şi mi-am îndeplinit pe jumătate mania cu i kissed a girl, şi încă o manie, dar care n-are relevanţă. cealaltă era parţial subconştientă, da na. Am stat cu maria în frig, pe zăpadă şi mi s-au udat blugii, paştele mă-sii, şi mi-a povestit puţin despre ea, iar eu încerc să-mi păstrez atitudinea de chill şi să privesc lucrurile obiectiv. Futu-i maica mă-sii, acum mi-am dat seama că eu defapt privesc şi judec în mod obiectiv cînd îmi vorbesc oamenii, numai cînd aud de ceva legat de mine sunt puţin prost dispusă, pentru că am impresia că nu e-n regulă. Totuşi ea va rămîne pentru mine un fel de fata morgana. i like her, şi sper că nu am fost chiar aşa caraghioasă, mai ales cu alcool la mansardă. Jur că totul mi s-a părut atît de ciudat, mai ales că nimic nu fuseste nici măcar formulat sub formă de ipoteză în mintea mea. Straniu. Uai, şi m-a făcut cineva să mă simt bine cînd a fost surprins, i was fucking proud of myself.
Ieri am gătit, şi-am stat goală cam 3-4-5 ore şi mă plimbam de aiurea prin casă, îmbrăcată doar cu o pereche de mănuşi de dantelă sk8 shoes un fular şi pandantivul atîrnat de gît.
Am cam ajuns la 4 jumate acsă şi-am dormit 4 ore, apoi m-am trezit şi-am făcut curăţenie după statul meu de-am pulea de ieri ş acum sunt extrem de obosită şi n-am chef, şi o să vină ai mei acasă şi din nou n-am chef.
pula mea, pula mea, pula mea.
lăsaţi-mă să înjur şi nu mai îmi comentaţi că n-am pulă. nu.-i bai, fac rost în pula mea!
maria are un tic verbal cu pulă, aşa că...kenia.
a fost şi vali la teatru, şi n-avea chef de mai nimic că le are pe ale lui pe cap, şi voiam să-i vorbesc da n-am zis nimic că probabil numai îl futeam la muzicuţă.
Nu mă doare capul dar îmi simt ochii uscaţi, încă mai au urme de creion, acum am bretonul violet cu roşu şi mi-e somn. Pula mea. N-am chef azi, hoitu mă-sii. vreau să dorm da nu pot.
fucking genious.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

masturbare.
nu stiu, da simteam nevoia sa-l scriu jos.
imi place cuvantul asta.
la fel ca si eviscerare, hecatomba, kenia si abracadabrant.
fain asa-i?

EXTAZ


Punct şi de la capăt. Mă simt bine. Chiar foarte bine ţinînd cont de circumstanţele date.
Am fost cu TATA în office club la concertul Adei Milea, de la care am luat şi autograf pe carte, unde mi-a scris : pentru mona mult NOROC!!!! cu drag, Ada. şi sunt super fericită, pentru că a uimit-o puţin faptul că aveam cartea cu vresurile ei şi faptul că-i ceream autograf. Şi mi-a crescut sufletul în mine cînd am văzut-o pe Scarlett chiar cînd am intrat, am simţit că întradevăr cineva, acolo, mă iubeşte.
am avut o zi bună. Sunt cu un pas mai departe de corigenţa la mate, am scăpat mai repede, am petrecut o super-dupamiază cu Mădălina Carina Alex şi Vlad, sunt practic la 4 zile distanţă de vacanţă, şi de vreo 6 zile de cînd va veni şi Andrei acasă, mîine merg la teatru, şi sunt singură acasă, tata e super încîntat, iar eu sunt liberă la modul complet.
Acum mă uit pe lista mea de dorinţe de la începutul anului şi mi-am dat seama că deşi n-am mai recitit-o de atunci..am cam îndeplinit mare parte din ele.
nu m-am transferat, dar supravieţiesc şi încerc să mă a-dap-tez, [mare lucru]
Am cîştigat concursul din Arad, că am luat locul 2.
Am scris piesa Adolescenţii sau cum să o iei razna.
Ştiu dansa decent dnb.
Am nu şuviţ, ci bretonul verde, şi mi-a crescut din păr. yupy.
Nu mi-am găsit job.
Am călătorit, astă vară, cu braşovul, şi a meritat fiecare clipă, şi n-am mai fost în nicio tabără.
Am reîntîlnit persoane foarte dragi mie [n.b Andreeea]
Nu m-am îndrăgostit, ieei!
cel mai mult şi mai mult mă bucur că n-am rămas aa cum îmi doream, singură. Mi-am făcut o căruţă de cunoştinţe şi doar cîţiva prieteni cu adevărat buni şi aproape de sufletul meu.
A fost un an extraordinar.
Şi încă nu s-a sfîrşit.
Mai am o dorinţă, nescrisă atunci: să vă fiu alături tuturor celor care aveţi nevoie de un an mai bun :).
ah, şi btw, am avut cea mai beton despărţire posibilă, a fost lucrul care m-a amuzat cel mai tare, şi care mi-a mărit starea de bună dispoziţie, în mod straniu. mai am doar o întrebare: cum de tocmai acum? :))

joi, 16 decembrie 2010

Mi-au secat cuvintele din gît şi sunt dezorientată. Mă ascund în linişte şi-n ceai, scriu, scriu ca o tîmpită ce sunt, visez, nu mai ştiu să zîmbesc dar ştiu să rîd isteric.
Alcest - Ellcailes de lune.

Mă simt iar singură, mă topesc într-o amuţire şi o amorţirea a sinelui completă. Ştiu că nu contez nici măcar pentru mine. Şi da, ştiu că sunt jalnică, am citit ce-am scris acum un an, ştiu, doamne, nu ştiţi voi ce ştiu! cresc, corpul îmi rămîne acelaşi, şi disperarea creşte cu mine. Cine, ce, de ce, cînd, cum. Astea nu mai contează. Nimicul.
Spre asta tind eu.
Veselă perspectivă nu-i aşa?

marți, 14 decembrie 2010

Just a short refresh for myself


Eu n-am uiat cum e să visezi. Şi sunt dureros de conştientă de tot.
Funkadelic.
Am unghii roşii, iar dehetele arătătoare au unghii lungi. Nu mai sunt plictisită. n+am mai scris de sute de ori aceleaşi cuvinte, nici n-am mai înşirat mărgele, nici n-am terminat fularul, deşi mai am foarte puţin. Am impresia că am uitat şi cum să zîmbsc. Dra nu ştiu de ce.
Vară-mea a împlinit 24 de ani şi are 30 de oje.
Eu o să împlinesc 17 ani, şi pînă atunci o să dau cu capul de multe chestii.
Constat că mă deranjează din ce în ce mai mult discuţiile interpretative pe stilul oare ce s-a referit cînd a zis că... Nu. Gata. E sec, e stupid şi inutil. Dacă ai vreo nelămurire adreseaz-o direct. E cea mai onorabilă alegere. Faţă de tine şi de celălalt. Asta o zic fiindcă auzisem nişte vorbe-n tîrg despre ce scriu eu. Nu vă place, foarte bine. Mă bucur. Dar cel puţin nu fiţi naşpa. Nu-i mare scofală, măcar întrebaţi-mă dacă nu pricepeţi ceva. Nu întrebaţi oamenii ce-au fost beţi. Aparenţele înşeală, şi cu regret vă anunţ că ocazia de a mă auzi sinceră nu cred că e pe o perioadă nelimitată. Trăiesc, trăim, trăiţi într-o lume ce nu admite asta prea des. Poate numai prin filme.
Silance. Vreau să învăţ, oricît de stupid ar suna asta, vreau să învăţ. Şi zilnic învăţ fel de fel de lucruri. Mai mult sau mai puţin utile. Şi învăţ şi pentru şcoală. So please.
Nu dau exemple. Am alte lucruri de făcut.
Mă tot fute o idee la cap, şi nu ştiu de ce.
Eu nu sunt frumoasă dar totuşi sunt fascinantă.
credeţi sau nu.

joi, 9 decembrie 2010

o ţigară fumată în mort. fumul pătruns în piele şi plămîni. senzaţie de ameţeală. constatare: e inutil şi scump.
celelalte două ţigări i le-am dat lui vali. era mai bine şi pentru mine.
teatru, cafea, fum, ionesco, scena, ojă albastră, artificii, indoctrinarea populaţiei, brad luminat, oraş luminat, înger păzitor, eu, eu eu, stress, griji, teme, bani, nevoia lur, nevoia de singurătate. vreau să mă las eu pe mine în pace şă-mi beau ceaiul liniştită fără să maiam conversaţii psihedelice, stînjenitoare, intime, absurde, banale, seci, triste, francofone, englezeşti. dă-mi doar linişte, ceai, o carte, haine subtiri şi transparente o cafenea, si pustietate.
mă-nţelegi?
şi talent.
mult talent.
şi poate, dacă voi vorbi, încearcă să mă şi asculţi, să-mi asculţi gesturile şi privirile.
şi daţi-mi ţigări ca să le arunc în foc şi cuie ca să mi le bat în cap.
nu mai am niciun chef decît de mine.
sunt egocentristă.
şi al naibii de egoistă!

miercuri, 8 decembrie 2010

mmmmm
scriu.
dar nu aici.
nu acum.
acum degetele mele saruta hartia, ochii inghit literele din carti, iar talpile imi sfaraie prinprejur.
sunt determinata sa fac ceva.
si voi ma sustineti fara sa va dati seama.
je suis bizzare, capricieux, etange negligent et corne.
toi?

luni, 6 decembrie 2010

Numele tău are douăzeci şi trei de litere.
Contrastele dintre noi sunt atît de tari încît aproape rănesc spectatorii nu crezi?
Şi cînd ne găsim toate lucrurile în comun ele se estompează.
Cînd amîndouă zîmbim complice şi nimeni nu înţelege. Avem o legătură ciudată, ştii şi tu. Cînd ne-am cunoscut am vorbit atît de mult încît părea la un moment dat că nu mai e nimic de zis. Şi totuşi, mai sunt o grămadă. Libertate, independenţă, suflet, moarte, viaţă, viitor, cărţi, balade, biologie, chimie, şcoală, fum, secrete, cafea.
Astea ne leagă destul de mult nu crezi? şi totuşi noi nu vorbim prea mult. Tăcerea e o punte de comunicare mai tare decît cuvintele.
M-am obişnuit şi cu ochii tăi căprui. Uneori inexpresivi, alteori.. Indescriptibili.
La fel ca şi tine.

duminică, 5 decembrie 2010

Nume de cod: Zilele voluntariatului.

Cred că a fost genial. felicitări orrganizatorilor şi participanţilor. Au fost întradevări nişte adevăraţi voluntari şi au făcut senzaţie. păcat că n-au fost mai mulţi spectatori. Vremea urîtă i-a ţinut în casă, hai să zicem asta ca şi pretext.
Au fost vernisaje, foarte fain, de fotografie şi desen, au fost cei de la Salvaţi copii! care au jucat un teatru forum, în care evident că m-am băgat şi eu şi finalmente era să mă bat cu unul din actori, aşa de bine mi-am intrat în rol.
Au fost Adi şi Diana, Blue Moon, Spuza. A fost şi trupa de amatori de teatru Unu în + si noi degeaba, a fost dezbatere cu diferenţa dinte sexe,
unde din nou m-am băgat, şi am realiizat că defapt ştiam mare parte din ce s-a discutat.
A fost tare.
Concertele au fost ireproşabile, prezentatorii plini de haz, Dumnezo o aprobat [adică Mărgi] concurenţii puţin stingheri, actorii încrezători totul a fost ok.
Iar eu suunt iremediabil îndrăgostită de teatru 74.
La anu particip şi io şi o să fiu voluntară :).

sâmbătă, 4 decembrie 2010

O să mă machiez cu ojă neagră pe la ochi
Diseară
O să ascult spuza
O să fiu malefică
O să mă ascult cum îmi creşte iar pulsul şi mă face agitată.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Toast!

Un toast!

Pentru toate iubirile ce n-am ştiut atunci c-au fost iubiri!

Pentru fiecare lucru ce ne-a făcut să vibrăm precum corzile unei chitări electrice!

Pentru fiecare nenorocit care-ţi fute ziua!

Pentru fiecare futai eşuat!

Pentru fiecare prim sărut!

Pentru fiecare pereche de ochi albaştrii şi verzi!

Pentru fiecare frustrat!

Pentru fiecare păcat!

Pentru fiecare pahar de vin şi bere!

Pentru fiecare lacrimă ce-o ţii în tine!

Pentru fiecare sentiment de disperare!

Pentru fiecare noapte cînd priveşti cerul!

Pentru fiecare cuvînt ce-l scrii de sute de ori!

Pentru fiecare melodie jazz!

Pentru fiecare piesă de la Metallica!

Pentru fiecare manelist care te-njură!

Pentru fiecare băiat ce-l iubeşti!

Pentru fiecare cafea din Mort!

Pentru fiecare killer!

Pentru fiecare îmbăţişare care te-a făcut să te dizolvi pe dinăuntru!

Pentru fiecare cuvînt scris de sute de ori!

Pentru fiecare amintire îngropată în sine!

Pentru fiecare pix împrumutat!

Pentru fiecare alcoolic ce-ţi declară iubre!

Pentru fiecare party în down!

Pentru fiecare desen animat!

Pentru fiecare explozie de adrenalină!

Pentru fiecare din noi!

mesaj explicit.

De ce pula mea [spirituală] nu îmi comentaţi niciodată la felul în care scriu vreo poezie sau vreo proză ci numai ca să-mi comentaţi comportamentul social?
SĂ SUGEŢI PULA-N KENIA VIA CUBA, OK?????
că aproape niciodată nu-mi zice nimeni nimic despre ce scriu.
pizda mă-sii.

luni, 22 noiembrie 2010

Soarele n-a răsărit dar a însîngerat o bucată de cer atunci cînd eu, goală, doar cu pandantivul agatat de gît înşiram mărgele pe aţă. Roşii şi negre şi galbene. Albastre.
Cîteva albe. Puţine verzi.
Mărgele mari şi albastre. Sau mari şi verzi.
Trupul meu cald învăluit de aerul rece.
Mă usturau ochii, dar nu simţeam. Dormisem puţin dar nu-mi păsa. Nici acum nu-mi pasă.
Am lovit cu mîna farfurioara iar mărgelele s-au împrăştiat peste tot. Cîteva mi-au ajuns şi în păr. Mă întindeam pe covor şi aşa am început să le înşir. Una după alta, după alta după…
Tăcere. Mă ridic şi îmi scot pandantivul de la gît. Mă uit în oglindă. Adînc în sufletul meu şi-al ei văd sclipiri argintii şi pete întunecate. Mă lipesc de oglindă şi răsuflarea mea abureşte suprafaţa netedă.
Sînii mi-au devenit tari iar mîinile îmi tremură. Îmi lipesc fruntea de oglindă şi simt cum cad în ea. Tot mai adînc.
Pînă nu rămîne nimic din mine în afara unor ochi căprui inexpresivi.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Fraze din mintea unei curve. Ipotetic vorbind.







-Tu ce mă-ta vrei?
Bine, nu-mi zice chiar aşa, dar asta-mi zice privirea ei. Dacă n-aşi fi una din ele aşi zice că muierile-s alea mai mari scorpii. Da’ nu-s. Bărbaţii îs mai porci.
Îmi dă totuşi pachetu’ de prezervative pe care-l bag în geantă. Futu-i morţii mă-sii că iar le-au scumpit. Nici să ţi-o mai tragi nu poţi, că-i prea scump. Rămîn fără clienţi dacă scumpesc tarifu.
În parlament mai toţi îs bărbaţi, deci practic sîntem conduşi de porci. Naşpa. Nasol.
Da’ totuşi porcii ăştia îmi asigură mie pita, deci nu fac bot. Nici cînd îmi cer scîrboşeniile alea de le văd pe net. Tîmpiţii dracu, ăia cred că tot ce zboară se mănîncă. Mănîncă căcat.Da, asta fac. Şi îs fericiţi cu asta.
Un gagiu tînăr îmi ţine uşa deschisă şi io îi fac cu ochiu. Simpatic puştiu.
Jigodia de la casă mi-o dat d-alea naşpa, cu gust de căpşuni. Data viitoare o dau în mă-sa. Adică n-am înţeles. Bine măcar că nu-mi au clienţii preferinţe. Îs aşa destul de frustraţi sexual cu nu-i mai doare-n cot de nică. Ei să se sloboade ş-apoi gata. Toţi merg zburdalnici la nevestele lor la fel de frustrate sexual şi psihic care le fac crize, şi apoi ăia se simt naşpa şi iar vin la mine. Aşa merge treaba. Şi cu cît îi mai naşpa de ei cu atît îi mai bine de mine.
Pana mea, îmi sună telu. E Fane. N-am chef să-i răspund. S-o învăţat pe moca jigodia naibii, că dacă ta’so lucră la amanet hopa şi ăsta cum ştie c-am datorii cum se prezintă iute cu rînjetu lui de cretin pe faţă la ‘datorie’. Are impresia că io tre să fac normă, 8 ore pe zi ca la întreprindere. Să i-o zică lu mutu’ de la madrid, sau barcelona sau unde dracu îi.
Iar sună telu. Amu e număr necunoscut. La ăsta răspund. O tanti începe să-mi urle în urechi şi regret că l-am deschis. Să mă lase dracu’n pace, că am şi io problemele mele şi fără să se plîngă ea că-i merge ficioru la curve. Şi ce dacă merge, măcar aşa el prinde experienţă şi noi mălai. Banu’ tre să circule.



Nu Ştiu neapărat ce înseamnă ce-am scris, şi oricum la ora 2 dimineaţa nici să n-ai pretenţii de coerenţă de la mine. dar îmi pare mişto şi habar n-am cun să contiunui. A, şi pentru potenţialii băgători de zemă: e fictiv.

duminică, 14 noiembrie 2010

Iubesc.

Sunt uimită de mine. Am scris chiar mult în ultimele două zile.
Am scris şi o scrisoare de răspuns lui Teo. Mîine sper să i-o trimit. O aşteaptă de mult timp. E like..wow. Şi îmi place ce am scris.
Mi-am regăsit un jurnal vechi de aproape doi ani. M-am simţit aproape straniu, de parcă scrisul şi gîndurile erau ale altcuiva deşi coincid perfect cu ceea ce gîndesc şi acum.
Fiecare senzaţţie, acum intensificată stă închisă pe veci într-un jurnal al unei fete de 14 ani. Mă simt mîndră de eu de atunci.
Scriam fiindcă îmi era frică de faptul că o să uit.
Încă îmi e frică.
Îmi e teamă şi că o să fiu uitată.

Alexandrina Hristov - Cutite si sageti de foc

Mi-e dor de Andreea. Mi-e dor de frica aceea că nu fac ceva bine şi poate ea se simte incomod. Mi-e dor să o strîng în braţe ca pe sora mea mai mare pe care nu o voi avea niciodată.
J'aime mes amis.
Îl ador pe Gabi cînd vorbin despre teatru şi muzică cu o pasiune greu de imaginat. O ador pe Pe aripile vîntului pentru că mă lasă să o ţin în braţe şi să o sărut.
Îmi place cînd Vladimir zîmbeşte incîntat cînd îl mîngîi uşor pe gît, la fel şi George. Mă amuză disconcordanţele dintre mine şi Andi. Dar ţin la el oricum.Iubesc părul creţ al Adei.
O ador pe Ofelia cînd zîmbeşte.
Iubesc conversaţiile ce le purtăm cu Adi.
Iubesc toată trupa de teatru.
Îmi place că sunt Jaques Bunicul şi că citesc teatru absurd şi scriu despre iele.
I love mitologia romînească.
Parcă nu există destule moduri de a zice cît de mult iubesc toate astea.
Iubesc fiecare desen al meu, fiecare cuvînd indescifrabil.
Mă iubesc pe mine şi-mi ador fiecare greşeală.
Îl ador pe Vali fiindcă e aşa cum e. Un spirit ludic.
Îl ador pe Andrei fiindcă are mai mereu ochelari verzi cînd vorbesc cu el pe mess.
O iubesc pe Tyra fiindcă e puternică. Pe Carina pentru că are o aură specială.
Iubesc Cabaretul.

Iubesc.
Iubesc.
Iubesc.

Alexandrina Hristov - Nimic nu e ca tine

Poveste pentru copii ~ Fata Ielelor ~


A fost odată ca nicidată o împărăţie inconjurată de rîuri şi păduri. Iar în acele păduri sălăşuia o ceată de iele, mîndre şi frumoase ca razele lunii, ce jucau un joc nebun de pîrjoleau iarba şi florile păleau de cît de încins le era jocul.
Erau şapte iele, feciare nebune şi mult iubitoare de viaţă căci furau mereu bucate şi vin din satele pe lîngă care îşi aveau uneori sălaşul şi petreceau cîte trei nopţi odată cu chiuituri şi dans şi cîntec.
O dată, pe cînd se plimbau la miezul nopţii au auzit un foşnet prin iarbă şi căutînd cu privirea au găsit o fetişcană cu ochii măriţi de spaimă ce se rătăcise prin acele locuri. Ielele au prins drag de ea văzînd-o atît de fragedă şi pură şi-au început să dănţuiască prinprejurul ei, fermecînd-o să uite cine e. I-au prins sînziene şi pelin în păr şi-au luat-o cu ele. I-au şoptit descîntece şi-au învăţat-o să dănţuiască asemenea lor, au învăţat-o să-şi picure miere-n vorbe şi-au învăţat-o să facă fel de fel de leacuri din plante, şi-au învăţat-o să citească semnele din pădure.
Lîngă acele locuri trăia un prinţ frumos ca razele soarelui căruia tare mult îi plăcea vînătoarea, şi odată cuprins de un dor nebun de a vîna a plecat de unul singur prin pădure în căutarea unui căprior spre a-l vîna. Dar s-a întîlnit cu o jivină turbată cu care s-a luptat o zi şi-o noapte pînă a înfrînt-o.
Dar a fost atît de sfîrşit de puteri încît a adormit unde era, cu hainele năclăite de sîngele jivinei. Printr-o întîmplare s-a făcut ca fata ielelor să treacă pe acolo în căutarea unor ciuperci pentru o fiertură şi să găsească trupul prinţului. Văzîndul fetei I se făcu milă şi prinse drag de tînărul acela frumos aşa că îşi desfăcu chimirul şi scoase de acolo o sticluţă plină cu un leac puternic şi îi picută cîţiva stropi pe buze.
Tînărul deschise ochii şi pesemne crezu că a murit căci prea frumoasă îi părea fata şi privind-o îndelung prinse mult drag de ea şi înţelegînd că ea l-a salvat îi sărută mîinile şi părul şi o strînse în braţe.
Ielele văzînd că fata întîrzie au venit în ceată după ea şi văzîndu-I pe cei doi tineri îmbrăţişaţi au început să ţipe şi să dănţuiască turbat în jurul lor, iar tînăra, ca să nu-l piardă pe prinţ îl strînse la pieptul ei , ca el să nu-I vadă mamele şi să fie pocit au mai rău să-şi piardă minţile. Şi începu a-şi doini dragostea pentru tînăr iar ielele s-au oprit din jocul lor să asculte fata. Cîteva s-au dus de-au adus vin şi bucate şi altele au început să cînte alături de fată. Şi s-au ospătat şi au cîntat, iar prinţul a ascultat asta cu ochii închişi.
Noaptea trecu pe nesimţite iar dimineaţa ielele au plecat ă se ascundă în codrii lor iar feciorul a luat fata de mînă şi o duse în împărăţia tatălui său unde s-a însurat cu ea, mulţămindu-I că l-a scăpat de la moarte de două ori, oiar la nunta lor au venit mulţi mulţi oameni şi povestea zice c-au fost şi ielele şi-au jucat şi-au petrecut şapte săptămîni încheiate şi ielele i-au binecuvîntat pe amîndoi şi pe toţi urmaşii lor.
Sfîrşit.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

*

Noaptea el vine să
mă sărute
umed
adînc sălbatic
cînd stau şi mă holbez la tavan aşternuturile
gem
el transpiră
eu privesc
mortul de pe
masă
mortul de pe
mine
cu-n ochi galben şi altul
violet.

**

La început omul
avea 4tru mîini
4tru picioare
2ă capete şi toate organele
genitale.
pentru că aşa l-a binecuvîntat el şi pentru că aşa
era fercit.
Dar zeii s-au supărat pe fericirea lui şi atunci
l-au luat
şi
rupt în jumătate, l-au mîngîiat
i-au rupt şi aura în 2ă:
o parte albă şi una
cafenie.
Aşa s-au născut vrăjitoarelele şi
voi.

vineri, 12 noiembrie 2010

***

Sufletul meu e o încurcătură
de rozare albe.
roşii.
negre.
Fumul ce iese din ei îmi invadează
toate crăpăturile, toate
zgîrieturile toate
golurile
imperfecţiunile
din
mărgele şi
le astupă
şi
sedează.

Sărut fiecare za
rup cu dinţii aţa dintre ele şi
îmi rămîne parfum de crini albi şi brad
printre gingii.

duminică, 7 noiembrie 2010

Tu me manques.

Ieri.


Ieri a fost o zi bizară, şi în multe moduri greşită. Sau poate nu e greşită, ci doar diferită. Judecaţi voi pentru că eu unele lucruri le pot explica, faţă de mine şi alţii înainte de a fi prost înţelese dar am şi eu un fel de braindamage la altele. Posibil să fie normal să nu-l am. Dacă vreţi, ziceţi-mi voi.
Încă îmi miros hainele a fum, iar părul e încă îmbîcsit după ce l-am spălat.
Cică trebuia să mă întîlnesc cu sopo pe la 4 jumate ca să-i desenez pe braţe şi pe faţă nişte chestii ca să meargă la party-ul dat de unirişti. Halloween party.
A întîrziat vreo oră jumate, timp în care a venit la masa mea Ervin, un 'apostol', client fidel al mortului, care prima oară cînd m-a cunoscut mi-a sărutat mîna şi mi-a zis că seamăn cu o armeancă.
Era băut. Nu ştiu cît de tare, dar oricum. Au apărut două cunoştinţe apoi, iar eu stăteam şi încercam să descifrez din mimica figurii lor ceea ce vorbeau în magiară. Uneori îi rugam să-mi dea subtitrarea, şi-mi traducea Orsi uneori, şi uneori prietenul ei. În tot timpul ăsta, de o oră jumate au debitat fel de fel de prostii iar de cîteva ori Ervin a facut ceva ciudat.
Mi-a prins mîna în a lui, m-a privit zîmbind din barba lui stufoasă, şi-a lăsat bărbia în piept şi şi-a închis ochii.
Eu aveam mîinile reci.
Orsi mi-a tradus ca-mi transmite energie.
-Şi iubire.
O să scurtez povestea, şi o să citez cît pot eu mai exact cîteva fraze strict esenţiale pentru braindamage-ul meu, fără să mai scriu şi întrebările mele.
-Eşti o fată norocoasă. Eşti foarte frumoasă.Ai mîini frumoase, de pianistă. Am o atracţie faţă de tine, dar tu eşti o copilă. Poate în alt timp în alt loc.. Să nu te superi! Eu ştiu. Eu nu o să fac nimic, eu am trăit deja jumătate din viaţa mea. Eşti atît de tînără..Am faţă de tine o atracţie pe care n-am avut-o fată de nicio femeie pe care-am cunoscut-o pînă acum. Eşti o femeie frumoasă.
Pentru mine frazele astea sună atît de fantezist încît nici nu m-am mai chinuit să le categorizez în adevăruri sau minciuni. Deşi nu văd rostul în a fi minţită.
Apoi am început să slăvesc cerul şi toţi sfinţii lui cînd am văzut că a intrat sopo în mort. Am văzit-o apoi şi pe Moni,, prietena lui [de dragul conventiei, o să specific că ea reprezintă o persoană cu care are o relaţie]. Avea chipul răvăşit şi-am priceptu tot ce voiam să pricep. Sopo a răsturnat pe masă toate pixurile şi cariocile ce le-a găsit prin casă, iar apoi a trîntit un pumn de Mars pe masă, un Bonty, dinalea mici. Am început să-i desenez răni, vene, cusături pe braţe şi a happy-evil face pe obraz. Apoi au plecat toţi rînd pe rînd şi-am rămas doar eu cu Moni, care a plîns, şi-am ţinuto-n braţe pînă s-a liniştit, şi-am vorbit, şi-am vorbit şi-am vorbitşi-am vorbitşiamvorbitşiamvorbit, pînă am reuşit să o înveselesc.
Apoi ne-am întîlnit noi două cu Berni şi ne-am plimbat pînă în parcul Bălcescu, unde ne-am prostit. Apoi am aşteptat 15 minute în faţă la Downtown, după care-am condus-o pe Cătălina în staţie, pe care am încercat să o încurajez cum am putut. Apoi am mers în down unde m-am întîlnit cu foarte multă lume cunoscută. Adică foarte multă.Şi am dansat foarte foarte lasciv, şi sper că n-am fost foarte caraghiasă atunci cînd am făcut asta.
Şi făceam experimente pe Andruş care era extrem, extrem de beat, încercînd să-l excit doar plimbîndu-mi degetele pe gîtul lui, şi dat fiind faptul că la un moment-dat m-a întrebat irascibil : Auzi? Tu chiar vrei să mi-o scoli??, cred că am reuşit. Cred că motivul pentru care am vrut să fac asta a fost faptul că deşi îl cunosc de o grămadă de vreme, niciodată nu l-am văzut cu vreo fată, sa n-a vorbit sau pana mea, şi aveam aşa o impresie că e un fel de stone man. Voiam sa ma conving ca-i om normal, cu slabiciunile aferente cand vine vorba de stimuli.
Nu pot să zic că am făcut prostii, pana mea, am dansat şi-am băut, şi-am urlat ;i/am făcut headbang.
Oricum, don't judge me if you only know me only after this party.
Ah, şi cea mai stranie chestie. Mi s-a zis ieri de 3 ori că sunt frumoasă, din partea a 3 persoane diferite.
I felt warm and good. But I simply can't belive it.

joi, 4 noiembrie 2010

Aşa.


Ce ciudat mă fac să mă simt cîteva amărîte de cuvinte. Ce ciudat e să mi se transmită că îi e cuiva dor de mine. Doamne cît ciudat.
M-au întors pe dos.
Simt o căldură în corp şi simt cum tot sîngele din mîini mi se strîge în stomac.
O doamne. E stupid de simplu şi de complicat în acelaşi timp. Probabil doar pentru mine, pentru că sunt cvasi pe lîngă.
Sunt surprinsă.
Dumnezeule.
Azi am făcut cunoştinţă cu o tipă foarte tare pe care practic am mai văzut-o de încă 3 ori, şi aşa nu m-am mai dus la teatru şi-am stat cu ea de poveşti mult timp, şi apoi am conduso-n dîmbu. O cheamă Cătălina şi mă ştie şi de pe blog. Pac-pac! deja mă simt celebră şi mi se urcă la cap. Mint cu o neruşinare ieşită din comun. Totuşi am rămas cumva wtf? că mi se părea puţin probabil.
Sunt multe lucruri care într-un fel mă izbesc, psihic vorbind. Îmi dau seama cît de mult înseamnă acum oamenii pentru mine [note to myself: tendinţe parţial suicidale si depresii în fix aceeaşi perioadă a anului trecut.]

miercuri, 27 octombrie 2010

Norii sunt albi.


Norii sunt albi. Decorul e gri. Soarele s-a spart în sute de bucăţele fine la fel ca praful. E tîrziu şi nu am niciun chef să-l strîng la loc într-un bloc compact. Am unghiile lungi şi oja de pe ele e roşie şi cojită. Arată oribil, dar nu am acetonă., aşa că îl trimit pe Satan să-mi aducă. Bombăne el ceva, dar după ce arunc după el cu scrumiera mea plină cu cenuşă totuşi pleacă.
Am refăcut jumătate din soare şi Satan a venit cu sticluţa mea. Azi poartă un pulovăr urît de tot. Nu înţeleg cum reuşeşte să găsească cele mai urîte piese de vestimentaţie existente în toată tăria lumii. Am chef să mănînc o ciocolată, dar cînd îl văd pe Satan cum se uită de urît la mine, îl scutesc şi de fericirea asta.
Satan e fiul meu cel mare.
Acum rînjeşte şi dispare aşa, fanfaron cum e, într-un nor de fum, deşi ştie că e numai de amorul artei şi că consumă degeaba energie pe el. Nu impresionează pe nimeni. Nu vreau să mă gîndesc ce drăcie i-a dat prin capul lui ăla sec de a plecat aşa-n trombă, dar am presimţirea că voi afla curînd.
Rup o bucată din nor, o îmbib cu acetonă şi-mi tamponez unghiile. Din dreapta se aude o petardă. Mi-e indiferentă aşa că dintr-o mişcare a degetului meu mic porneşte muzica lui Frank Zappa din stînga, al şaptelea nor. Din fum apare iar Satan care-şi stinge focul din ce-a mai rămas din pulovărul lui. Bodogăneşte ceva despre o nouă tură de turişti care nu au disciplină şi respect pentru superiori [evident că acum vorbeşte de el] şi care se ţin de şotii. Eu arunc bucăţica de nor înroşită şi îl ignor.
Azi vreau să am unghiile verzi. Dar avem turişti noi, cum zicea şi Satan aşa că o să mi le fac negre ca să par mai fioroasă, să dea bine. Mai trebuie să şi schimb un pic decorul ca să fie mai intimidant, aşa că răsuflu de trei ori adînc şi deschid ochii. Acum e mai bine.
Pe jos e marmură neagră, de jur împrejur sunt draperii stacojii încărcate de praf şi cîte o pînză de păianjen ici colo. În mijloc am trîntit un ceaun mare în care plutesc cîteva oase, trei cadavre şi un suflet chinuit care zbiară. Îmi acoperă muzica aşa că apăs pe Mute şi eu nu mai aud. Restul da.
Satan îşi curăţă solzii de ultimele urme de ţesătură pîrlită şi se îmbracă în costumul lui negru. Eu îmi fac cubul de sticlă în care mă aşez, iar turiştii trec prin faţa mea cu gurile căscate în timp ce eu stau cu pieptul dezgolit şi coada încolăcită în jurul piciorului stîng, pe un jilţ egiptean.
Deştepţi muritorii ăştia, uite doar ce lucruri superbe au făcut.
Cred că o să şi aţipesc puţin.
Satan dă drumul, pentru atmosferă, la un cd vechi cu Metallica, best of.
Eu mă culc şi adorm sub privirile turiştilor care fluieră şi încearcă să escaladeze cubul meu.
Satan le ia banii şi îi împinge afară. Eu schimb la loc decorul, cum îmi place mie, sting lumina, îl simt în spatele meu, ca întodeauna: cald, cu răsuflarea încinsă.
Somn uşor.

marți, 26 octombrie 2010

chestii.

Picături fine de ploaie.
Pe bune, chiar plouă.

Fluid.

Azi am fost cu Vali la bibliotecă, apoi în kaufland să cumpăr portocale pentru tanti Maria. Am reuşit să fiu şi mai aeriană decît de obicei, nuş cum dracu. Numai mie mi se potea întîmpla să imi înghită aparatul de cafea fisa, apoi să iau paharul înainte să prepare cafeaua, aşa încît în pahar am reuşit să salvez două fix înghiţituri, cîte una de căciulă. pac pac!
şi pentru că eu defapt am început blogul nu ca un jurnal al confesiunilor ci mai mult ca o cronică a vieţii mele hyperpalpitante [mdaaaaaaaa] o să mai notez cîteva chestii care nu vreau să le uit.
joi m-am întîlnit practic prima oară cu vali, şi-am mers la filarmonică[şi-am tot creeat o poveste nebunească pe ritmurile muzicii clasice, nişte chestii a la gogol], apoi în teatru 74. am ajuns acasă la 1. vineri.
vineri am luat locu 3 la un concurs de poezie. iei. şi-am fost la teatru. sîmbătă mi-am luat mobil nou [nu ştiu de ce merită să consemn asta da-n fine] şi ascult rock fm de atunci, şi dupămasă am făcut cunoştinţă cu alin. în final am ajuns în cage[unde am ascultat muzică tuţ-tuţ,alias house], apoi iar acasă.
de luni încolo o ţin tot într-un hohot de rîs.
de ce?
pentru că pot.
aştept să mai trecă o lună să vină andrei acasă ca să bem vin cald in venezia.


decameronul. partea a 2-a. în speranţa că de data asta reuşesc să citesc mai mult.
în timp ce vali işi căuta un critic eu am început să răsfoiesc o carte care se numeşte psihosexualitatea şi încă ceva de care nu-mi amintesc. da' ştiu că avea o copertă galbenă. Am citit despre etapele sexului şi cum se desfăşoară, şi nu ştiu de ce într-un fel mă amuza tot limbajul ăla sofisticat. cred că vali a văzut ce citeam fiindcă mi s-a părut că mi-a aruncat o privire puţin contrariată. oh well.

nu vreau să vină ziua de mîine. Aşi prefera să conserv ziua de azi.
Întotdeauna.

vineri, 22 octombrie 2010

Interzis ţie.

Vreau să mă ameţesc şi să dorm în poziţie fetală. Vreau să stau ascunsă printre cioclii şi să zîmbesc. Vreau să nu plătesc fiecare exces cu o lipsă. Nu-mi prea pasă dacă e corect sau nu. Întru-n fel oricum totul e perfect echilibrat. Numai că karma e futută din punct de vedere al timpului. Vreau să nu am tot timpul dreptate. Vreau să fug de-acasă nuştiuunde.
Vreau să nu-mi pese şi să nu simt vreo nevoie de afectiune.
Vreau să ascult Zebre totuna.
Vreau să uit cine sunt.
Şi vreau să nu fiu jalnică. Pe bune.

joi, 21 octombrie 2010

De ce oamenilor le e frică de infinit.

-O să concentrez toată energia universului în ultimul fum. Rîde. O să fumez ultima ţigară acolo unde am început-o pe prima, şi aşa ciclul o să se încheie. Scrumează pe asfalt. Mai am trei ţigări. Inspiră adînc. Să nu te apuci niciodată de fumat.
Nu o să o fac. Păşesc pe frunzele sfarogite care scot un scîncet de durere. Tremur de frig dar nu zic nimic.
-O să fie EPIC!
Ba nu, n-o să fie. Ştii şi tu că te vei abţine vreo trei zile, hai să zicem patru şi apoi o să-ţi cureţi iar organismul de plămîni cu un nesaţ ieşit din comun. Aproape că o sa muşti din filtru, şi o să tragi fumul adînc în tine, tot mai adînc pînă îţi va înnegri sufletul.
Începe să picure. Stropii de apă îmi ling uşor obrajii şi mă fac să dîrdîi.
-Eu m-am cărat. Baftă.
-Mersi. Mai am doar o ţigară.
Mă uit spre cer. Oamenilor le e frică de cer. Altfel nu-mi pot explica cum de totdeauna privesc în jos, niciodată în direcţia contrară. Oamenilor le e frică de infinit.
O pisică trece în viteză pe lîngă picioarele mele.
În dreapta mea apare un bărbat tînăr, cu părul scurt îmbrăcat într-o jachetă brună şi blugi negrii cu telefonul lipit de ureche. Cu toate astea aud frînturi de ţipete isterizate şi citesc pe faţa tipului o uşoară crispare. Spre surprinderea mea îl văd trîntind de pămînt telefonul. Îi aud răsuflarea încărcată de nervi apoi simt cum se linişteşte. Stă la un metru în faţa mea iar eu m-am oprit să-l privesc. El îşi întoarce capul înspre mineşi pare că mă observă pentru prima dată pentru că are o privire uimită. Nu mă pot abţine şi zîmbesc.
- De ce zîmbeşti?
- Pentru că pot.
- Bun răspuns.
- Probabil par puţin, hm, tru la la. Face un semn sugestiv cu mîna la tîmplă.
- Probabil.
Fac trei paşi şi ajung lîngă el. Întind mîna.
- Încîntată.
- Încîntată şi mai cum?
- Ha ha.
- Nu ar trebui să vorbeşti cu străinii ce-şi trîntesc telefoanele de asfalt.
- Nu ar fi trebuit sa-ţi trînteşti telefonul de asfalt din start.
- That’s not the point.
- I don’t really give a damn.
Începe să rîdă iar eu aproape imediat am început să-I ţin isonul. E ciudat dar parcă totuşi totul pare să aibă un sens ascuns.
Îşi scoate pachetul de Kent din buzunar şi mi-l întinde după ce-şi ia el una.
- Nu fumez.
- Deşteaptă fată.
Rînjesc cretin şi scot din buzunar o brichetă neagră pe care o aprind cu nonşalanţă.
- Parcă..
- Nici nu o fac. Dar brichetele sunt o slăbiciune de-a mea. Sunt de la prieteni. Dau din cap. Valoare sentimentală şi pyromanie.
- Da? Atunci uite, ia şi de la mine o amintire. Dacă găsesc şi unde naiba am pus-o. Îşi bagă mîinile în toate buzunarele şi la final scoate victorios o brichetă galbenă cam zgîriată şi trecută de prima tinereţe.
- Mişto. Mersi.
- Dă-mi şi tu ceva.
- Ce?
- Habar n-am.
Îmi scot din ghiozdan caietul cu schiţe,rup una din ele şi i-o dau. E cea pe care am desenat o ceaşcă de cafea cu un trandafir lîngă şi nu-mi prea plăcea. Repeta un clasic clişeu.
- Satesfied?
- Mda.
- Nu-ţi place?
- Nu-I vorba de asta. E ciudată toată povestea asta.
- Mă rog.
- Multă baftă cu asta. Rîde.
- Eşti ateu?
- Mare parte din timp, da, cred că da.
- Asta e.
Aprin bricheta cu flacăra cea mai mare pe care o poate produce. Are cinci centimetri.
- Era prietena ta la telefon?
- Da. Oficial i-am dat papucii.
- Cu ce ocazie?
Se uită la mine şi rîde. Eu zîmbesc nevinovat.
- Ai haz. Îşi trece mîna prin păr. Ocazia a fost a 50-a criză de gelozie şi a 20-a scenă în public. Şi da, le-am ţinut în regristru. Rîde iar.
- Asta e. Io’te, mie imi chiorăie maţele de mor, aşa că mă duc acasă. Zîmbesc nevinovat. Să ai grijă de tine Necunoscut-Trîntitor-De-Telefoane-Pe-Asfalt. Rîd. Îl îmbrăţişez iar el iniţial surprins de gestul meu tresare iar apoi mă strînge şi el în braţe.
- Mersi, chiar avem nevoie.
- Nu-I bai. Baftă.
- Mulţam.
Am început să păşesc iarăşi cu privirea în gol. Scurtez cerul. Oare de ce oamenilor le e teamă de infinit?

marți, 5 octombrie 2010

Colind Horror.

Să trăieşti într-un nenorocit de apartament fără căldură sau apă caldă curentă e ca şi cum ai mînca fără sare. Ca dracu. Nici să scriu nu pot că-mi degerară degetele.
Dimineaţa trecută a început să mi se pară că-mi creşte un cioc. Şi m-am îmbrăcat în alb şe negru. Clar! Încep să mă transform într-o pinguină.
Te-am fu*ut cu titlul, este? Nici eu nu ştiu. Asta am am ascultat cînd am deschis 'postare nouă'.
Cred că şi inspiraţia mea a migrat cu tot cu păsările călătoare. Eu credeam că mă lua la băşcălie cînd îşi făcea bagajele. Avea un munte de bagaje, să-mi bag picioarele.
Da' totuşi mi-a lăsat o umbră de ceva. Imediat mă apuc de scris şi vă arăt şi vouă, dragii mei cititori [in]fideli.
Mă simt ca o proastă cînd oamenii mă pun să repet anumite chestii doar pentru că par sau nu verosimile şi le tratez cu indiferenţă. [n.b peninsula]
p.s. nu simt nevoia de reclamă negativă. mă lasă rece. sunt prea banală ca să şocheze cu ceva ceea ce fac. suntem oameni şi suntem diferiţi. le fel ca toţi ceilalţi. urît nu-i aşa?
Am aprins o lumînare verde şi am făcut echilibristică cu ceainicul cu apă fierbinte.
Ador ceara topită. Ador ceara fierbinte ce arde pielea.
Sărut dureros.
stele care cad - taxi.
azi vali a fost aşa drăguţ că a lălăit-o cu mine vreo două ceasuri numai fiindcă nu voia să întrerupă poveştile, şi mi-a făcut cinste la un fast-food chinezesc, ceea ce a fost super-cute din partea lui.
într-o săptămînă s-a întîmplat să fiu norocoasa care a primit pentru prima oară un trandafir, de ziua teodorei, chiar dacă a fost din politeţe, evident că am fost şi sunt încîtată, iar azi mi-a făcut pentru prima oară cinste un băiat.
vali e super de treabă.
mă distrează la culme o chestie. eu mă uit într-un anume fel la pătraşcu, timi se uită într-un fel complice la mine şi mie absolut de fiecare dată cînd îl îmbrăţişez îmi vine să zic: eu ştiu. tu ştii. el încă nu s-a prins.

luni, 4 octombrie 2010

Artiştii Anonimi

A rehab for artists.
Unde trebuie să-ţi storci veselia şi fericirea ca să devii tru.
Cred că d-aia n-o să am viitor în nicio artă, fiindcă sunt prea optimistă şi entuziasmată.
Zîmbesc şi fac glume proaste. Apoi repet glumele proaste pînă nu mai sunt glume ci gumă la mîna a 14-a.
Îmbrăţişez cel puţin 10 oameni pe zi. Mi-am dresat prietenii: la ţipătul IIIIIIIiiiiiiiiii să fie pregătiţi să-i îmbrăţişez.
Zîmbesc necunoscuţilor şi uit să zîmbesc mamei mele şi o fac să plîngă ignorînd-o.
Sunt o fiică chiar atît de malefică?
Nu cred.

vineri, 10 septembrie 2010

Cum a fost la Braşov [poze]

Asta e strict şi pur sentimental. Sunt pentru plăcerile mele perverse şi la anu' o să îmi fac laba văzîndu-le. Not. Dar au o semnificaţie aparte. Sunt fotografiile de pe aparatul Luminiţei, prietena mea. Enjoy.




eu cu sabina nu furişam. Cică. [la pietrele lui Solomon]



And yes, I was the smartass.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de pai şi pahar.. aia era Silva brună.








La 10 lei coşuleţul, să şi le mînce ei cu neamu lor![Rîşnov]







Noi urcam Tîmpa cătinel cătinel în pas vioi.









la Bellevedere.










ori de cîte ori ziceam: uite ce fructe roşii! mereu trebuia să mi se zică: Vezi să nu le mănînci!
Mie nu-mi era dragă sănătatea stomacului meu, neee!









Te întrebi ce-i rîpa aia? aia era scurtătura noastră către Rîşnov. O binemeritată baie cu nămol am ratat, recunosc.





Elise probînd [evident] o mască.





Strada sforii.






Eu cu Romi, unul din cei mai bestiali prieteni ai mei.






Eu cu Lumi. :)





Felinarul de pe Casa memorială a Mureşenilor.
Fii sincer cu tine. Poţi? Hai să văd dacă chiar ai tupeu, dupa toate minciunile.
Neee, nu-i ceva ce imi reproşez neapărat mie, cît omenirii în general. Adevărul e uneori straniu, absurd, incredibil, banal, neaşteptat sau sec.
E greu să minţi. Fiecare minciună te şterge din ochii celor ce te privesc. Eşti varză.
Eu sunt sinceră. Plătesc un preţ uneori exagerat. Răspund la întrebări la care oricine s-ar fîstîci. Eu rîd dacă trebuie să zic ceva de sexualitatea mea. Pentru că niciodată nu e altceva mai grav sau mai intim ca asta. O porcărie.
Am principii. Uneori refuz să le respect pe unele. Alteori Păpuşarul hotărăşte din instinct ca trebuie să respect.
Unul din principiile mele e strîns legat de oamenii ce îmi sunt prieteni apropiati, sau aproxiamativ apropoiati, la o adică nu mă ling cu nimeni care mă cunoaşte bine. La faza asta ţi-o poţi lua urît de tot. Niciodată nu iese bine.
Sunt o fiinţă ex-oldstyle. Voiam să nu fac niciodată sex înainte de măritiş. Şi nu voiam nici să mă mărit. Nici acum n-o vreau pe a doua. Dar vreau şi cred că am să respect ceva ce mi-am impus cînd mi-am dat seama că nu-s mai brează ca alţii, şi anume să fac sex la şapteşpe ani. Ciudat cum s-au potrivit la Peninsula toate ideile mele.
Cel mai greu cred că ar fi să explic toate astea cuiva bine trecut de cinci decenii. Mi-ar fi greu să vorbesc cu o băbuţă despre sexualitate cum mai nou o percep aşa cum scriu uneoori şi aici.
De exemplu m-aşi simţi prost să dezbat cu o sextagenară bisexualitatea la femei. Cred că pe oricine ar lua chestia asta cu fiori.
Azi am aflat o chestie care m-a supărat. Defapt mă supără mereu cînd se întîmplă: băşcălia şi misunderstanding-ul. Nu-s în mod obişnuit dramatică [bine, mint, sunt puţin. Puţin mai mult?], dar acum dacă aşi putea aşi suci niţel nişte încheieturi.

vineri, 3 septembrie 2010

Ce mi-ar placea sa fac in viata:
stand up comedy
advertising
organizator de expozitii
scriitoare
designer de haine
bibliotecara
horticultor profesionist
designer de bijuterii
teatru


toate in aceeasi viata.

joi, 2 septembrie 2010

PENINSULAAAA

Timp de o saptamana si aproximativ trei zile am avut-o ca sora pe andreea, care m-a provocat prin lipsa ei de energie sa o tin intr-un entertaintment continuu. Asa ca am fost la spectacolul Harmmonia Cordis, festival de chitara clasica timp de trei zile, [pentru mine 4, ca am fost si-n prima zi], si apoi de joi am inceput sa ne detasam frumos de planeta noastra si sa activam intr-o lume paralela, la Peninsula. Raiul nostru unde salivam dupa fiecare al doilea rocker. A fost bestial.
concerte hardcore, rock, jazz, dub, drum and base, absolut bestial. In primele doua zile am luat-o mai usurel, ca erau ai mei acasa, si nu puteam sa venim prea tarziu, dar in a treia seara am ajuns dimineata la patru jumatate acasa. Si cate chestii n-am facut noaptea aia: personal am dansat demential, fara oprire, am facut cunostinta cu o gramada de lume, si am facut ceea ce n-am crezut veci ca voi face, am agatat un tip, cvasi-necunoscut [il stiam de vreo 20 de minute]. Si l-am agatat asa bine ca douazeci de minute m-am lins cu el si era sa mi-o si trag daca nu intervenea unul din camarazii lui de cort ce-a picat pe neasteptate. Si nu am niciun sentiment vis-a-vis de asta. Aveam nevoie de "doza", si am profitat de circumstante, si nu-mi pare rau. A fost cam insipid, dar na, acuma nu le poti avea pe toate.
Vara asta am crescut. Am inteles multe lucruri si a primit cele mai tari cadouri posibile: un tricou negru pe care scrie: Citeste carti, nu tricouri! cu galben, de la andreea, si pe care-l ador, o pereche de cerci draguti tot de la andreea, primul meu sarut de la andrei, cate mi-a dat senzatia ca zbor, cele mai amuzante clipe cu sopo, cel mai tare festival rock din transilvania, cei mai bestiali oameni care mi-au devenit prieteni, unele din cele mai bune lecturi posibile, am o dantura relativ sanatoasa[dupa multe chinuri], am invatat ca daca ai prieteni grozavi poti sa inveti sa-i cladesti propria personalitate din beton armat, si nimeni nu te poate atinge. Si am invatat ca am o tara superba, plina de persoane incredibile.
Si pentru toate astea am avut nevoie de o vara.
Si o chestie interesanta: persoanele cele mai apropiate de mine poarta numele de andrei si andreea, bizar nu?
o iubesc pe andreea, il iubesc si pe sopo, my best friends
si imi place andrei. si cred ca daca asi vrea sa-i zic asta mi s-ar inclesta gura si n-asi fi in stare sa-l privesc in ochi cateva secunde si apoi m-asi balbai putin ca sa-i zic ca imi place. Dar cred ca el stie asta, dar n-am tupeu sa ma arunc in supozitii
Imi iubesc viata, dar acum sunt singura si vreau hugs, multe hugs.[si ii fac reclama lui andrei : imbratiseaza bestial :) exact cum imi place mie: full contact]
P.S. Chiar daca si pe sopo-l cheama andrei, eu ii zic sopo si atat. Just sain'.

joi, 19 august 2010


Vreau să fug, nu ştiu.
am fost la braşov, unde a fost absolut bestial.
Am fost la pietrele lui solomon, am fost în Iordan -bar de rockeri- am fost un Pub for sale unde mîncam alune de pămînt la lumina lumînării într-o pivniţă şi dădeam cojile pe jos, am fost sub zidurile cetăţii, am fost la cetăţuie cu Sabina fără r, am fost în rîşnov, unde e bestial, -lăsînd la o parte faptul că am aşteptat o oră să fim băgate în zeamă şi nimic-, am venit acasa cu ia-mă nene, am fost la karaoke, de 2 ori!, si am rîs ca o disperată, am băut bere, multă bere de diverse sortimente, şi m-am ataşat de berea albă nefiltrată. Am băut wisky, cremă de wisky, zmeurată, căpşunată, şi cred că încă ceva dar nu mai ţin minte. Am fost la Cărtureşti şi la Okian şi la Ceai etcaetera. Am văzut un spectacol dat ne nişte cubanezi, foarte nice, şi la sfîrşit m-au pupat pe obraji doi dintre ei si o cubaneză şi o alta m-a îmbrăţişat. A fost chiut.
Am citit aproape toată seria Vraciul, şi din ultimul volum mai aveam jumătate, şi aşa că nu l-am terminat. Da a fost fain.
Am nevoie să ies afară, simt că tîmpesc, am nevoie de muzică brutală, şi mai am nevoie de alte lucruri pe care nu le recunosc nici faţă de mine. Şi le conştientizez.
Iar am visat că cineva vrea să mă ucidă cu un cuţit, jucîndu-se cu mine prinselea ascunselea.
Visul copilului din mine.


Doar fugi.

marți, 3 august 2010

Invizibil. Sau nu?

M-am născut aşa. Nimeni nu e de vină că sunt aşa. Sau cel puţin aşa îmi zic mereu.
Uneori e chiar amuzantă chestia fiindcă ceilalţi nu ştiu. Ei niciodată nu ştiu nimic. Pot să fac prostii. Prostii mari, făra ca ei să-şi dea seama că eu am fost.
Am nouă ani şi sunt un copil invizibil. Vizibil-invizibil. E ciudat fiindcă eu mă văd în oglindă, dar ceilalţi nu prea.
Mai am doi fraţi mai mari, dar suntem fraţi numa aşa, din nume. Cînd Dorin, tatăl nostru vitreg a trebuit dus la spital să-I facă spălături stomacale ei au fost cei pedepsiţi. Pe mine nici nu m-au luat în maşină. Dar eu am fost cel ce i-a pus detergent în cafea. Uite-aşa, să se-nveţe minte să nu mă mai vadă. Chiar în ziua cînd mama l-a adus acasă el n-a dat mîna decît cu Cipri şi Alex. M-am simţit rău cînd l-am văzut. Şi cînd am tras-o pe mama de mînecă să-I zic că mi-e rău ea doar s-a scuturat şi a continuat să zîmească frumos. Nu am mai văzut-o zîmbind de cînd tata a fost trimis in Australia acum doi ani şi nu s-a mai întors. Eu am tras cu urechea cînd vorbise la telefon şi am aflat că a fost atacat de un grup sălbatic de canguri turbaţi.Rîdea tare şi ascuţit. Dar eu nu cred ce-am auzit. Nici în desenele la care mă uit eu în fiecare zi pe youtube nu se întîmpla asta, deci nu poate fi adevărat.
În desene întotdeauna există un motiv pentru care se întîmplă ceva. Deşi sunt şi desenele alea tîmpite în care nimic nu are sens, dar alea nu-mi plac.
Îmi plac desenele cu supereroi. Eu chiar cred că ei chiar există, nu ca Moş Crăciun.
Eu cred că sunt un fel de supererou. Pot să mă strecor oriunde fără ca cineva să mă vadă vreodată. Pot mînca mereu bucata cea mare din tort pentru că ceilalţi oricum nu observă. Nu pot să zbor, şi de asta îmi pare rău. Am încercat mai demult, cînd am pus un pariu cu mine că am curajul să mă arunc de la etaj ca să văd dacă pot zbura. Văzusem şi-n desene, mai ales în cele pentru copii mai mici că nu-I bine să încerci fără să te asiguri că o să cazi pe moale. Aşa că am tîrît cîteva saltele afară, chiar sub geam şi le-am aşezat unele peste altele. Mi-a fost frică dar mi-am zis că eroilor nu le poate fii frică, iar eu vreau să fiu un supererou. Am sărit de la geam, şi cîteva clipe chiar simţeam că zbor. Numai că am căzut. Nu m-am lovit prea rău. Dar am început să plîng. Îmi părea foarte rău că nu pot zbura.
Eu nu sunt prea înalt, şi sunt chiar slab. Nu port ochelari deşi ar trebui. Dar nu-mi spune nimeni nimic, aşa că-I port uneori, cînd sunt foarte foarte sigur că nu mă vede nimeni. Uneori, cînd merg la spital la bunicul port ochelarii. Îi place să mă vadă cu ei.
Mereu îi duc cîte ceva dulce, că ştiu că-I place. Bunicul m-a văzut totdeauna, nu ca restul. Cînd mă vede zîmbeşte şi latră. Am auzit asistentele zicînd că-I senil, da’ eu ştiu că el doar îi păcăleşte pe restul, ca să-l vadă. Altfel ar uita şi de el.
Bunicul mă iubeşte, mi-a zis-o de cîteva ori la ureche, să nu audă nimeni, şi mi-a zis să fiu băiat cuminte chiar dacă ceilalţi sunt răi. Şi eu îl iubesc pe bunicu’. Mult de tot. De asta mă duc la el. Nu ca mama.
Mama e rea. Nu ştiu dacă mă iubeşte. Pe mine mă iubeşte bunicul, şi asta contează. Bunicul mă vede, şi mă linge pe faţă cînd e foarte bucuros cînd îi zic de-am mai desenat, de ce-au mai făcut superoii mei preferaţi, sau dacă îi zic că i-am pus cerşetoarei de la colţul străzii o aspirină şi trei lei în sacul ei. Bunicul crede că sunt un băiat bun. Cînd e foarte mîndru îmi spune că sunt deja bărbat şi ţopăie, chiar dacă ştie că nu-l mai prea ţin picioarele şi şoldurile.
El mereu mă ascultă foarte atent mai ales cînd ronţăie biscuiţii sau ciocolata pe care i-o aduc. Uneori vine cîte o asistentă drăguţă care-I dă cîte o pastilă sau îi zice că dulciurile nu-I fac bine, da’ îl lasă-n pace că ea crede că bunicu’ e nebun. Pe mine nu mă vede şi trece pe lîngă mine. Uneori îi zic bunicului să-i dea şi ei o bomboană, da’ el îmi şopteşte că asistentele şi infirmierele nu mănîncă bomboane fiindcă o iau razna apoi. Eu îl cred pe bunicul.
Asistentele sunt toate înalte şi blonde, şi prima oară cînd le-am văzut mi-a fost foarte frică de ele fiincă eu credeam că sunt malefice şi că te fugăresc cu acele lor luuungi. Dar bunicu mi-a zis că ele-s drăguţe şi dacă nu le enervezi te lasă în pace, numai că el trebuie să latre ca să nu uite de tot de el şi să nu-I mai dea mîncare. Mie nu mi-e mai frică nici de doctorii în hainele lor albe, nici de injecţii, nici de asistente. Sunt un băiat curajos, zice bunicu’.
De asta nu plîng cînd îl văd acum pe bunicul cum e acoperit de pîmînt. Nu i-ar plăcea să mă vadă bocind ca una din babele astea îmbrăcate în negru, ca nişte ciori stafidite. Mie bunicu’ mi-a zis că o să moară, şi că o să-l bage în pămînt, da el numa o să se prefacă cîţiva ani, şi dupaia o să vadă dacă l-am uitat. Zecea că e ca un fel de test. Eu i-am zis că nu o să-l uit, şi că nu cred că o să se prefacă şi el mi-a zis că sunt un băiat deştept. El nu o să se prefacă, dar mi-a zis că oricum nu o să mă uite vreodată. Şi că să nu-mi pară rău niciodată de nimic. Şi mi-a mai zis multe chestii da’ sunt prea trist ca să le zic acum.
Mi-a zis că moare fiindcă cineva are nevoie de el altundeva, nu aici unde nu-l vede aproape nimeni, şi că şi eu o să fac odată la fel şi o să ne întîlnim iar. Cinva are nevoie de sufletul lui. Şi atunci am început să plîng.
Şi eu îl cred pe bunicul, chiar şi cînd pămîntul îl mănîncă bucată cu bucată şi îl ia în el.
Pentru că eu îl iubesc pe bunicu’ mai mult ca pe orice şi nu o să-l uit niciodată.
Bunicul e supereroul meu preferat, fiindcă el poate să intre în minţile oamenilor şi numai pe mine mă lasă să vorbesc cu el, iar ceilalţi nu-l pot vedea. Bunicul meu poate face asta şi mort, fiindcă el e un supersupererou!
Şi chiar dacă mi-e dor de el, încerc să îi zîmbesc în gînd.
Şi el îmi zîmbeşte înapoi.

Perspectiva/ Pentru Bia O.

Îmi plac oamenii.
Sau cel puţin îmi plăceau.
Acum sunt tristă. Arunc bucăţi de hîrtie desenate pe jos şi–mi aştept oamenii. Uneori eu mă duc la ei, alteori e invers. E ciudat cît de ciudat au reuşit să se autoconceapă oamenii.
Ciudat.
Oamenii sunt răi. Sunt schimbători.
Un an. Doar un nenorocit de an.
Nici acum nu e rău. Dar nu e nici grozav. Toţi se bagă în seamă. Mă uit la ei şi fac prezenţa. Atît. Uneori îmi pare că vorbesc despre mine, şi atunci devin mai atentă. Pupilele mi se dilată pe fondul verde-căprui al irisului. Am ochi frumoşi. Şi un zîmbet asortat. Nu mint. Sau..
Nu ştiu.
Nu-mi prea pasă. Uneori singurul lucru de care îmi mai pasă e zidul cetăţii. Cărămizile ce curg una-n alta. Tablă de şah la verticală desenat de cineva cu probleme la ochi.
Cînd plouă eu sunt mereu prima ce o ia către adăpost. Îmi place să privesc mai mult decît să simt. Stropii de ploaie sunt frumoşi. Chiar dacă ne scuipă Dumnezeu în cap, trebuie să recunoşti că o face cu stil. Acum ploaia îmi udă tenişii iar eu aştept să se oprească. Nu ştiu în care parte să o iau. Văd numai gri şi aud doar zgomod de fundal. Rîsete străine şi lipite de conţinut.
Sunt singură şi mă privesc într-o baltă. Reflexia chipului îmi zice acelaşi lucru ca de fiecare dată, exact aceeaşi chestie pe care oglinda o zice fiecărui adolescent, fiecărui adult, fiecărui copil :
Uneori te poţi baza numai pe tine.
Ploaia distorsionează imaginea mea şi-mi amestecă gîndurile iar eu am rămas aplecată deasupra ei, aruncîndu-i ca mulţumire umbra mea.
-Ce facă măi nu vii?
Vin pe mă-ta cretinule! Tîmpiţilor!
Ţînţari agresivi fără personalitate. Muşte. Ambalaje uzate supraumplute cu tot ce luaţi de la fiecare. Favoruri sau expresii, sau alte nimicuri. Viaţa voastră falsificată din alte vieţi a devenit propriul vostru fetiş. Replici de reclamă, zîmbete cariate de cafea şi cola, flegme, bîrfele constant reînnoite, figuri sterpe.
Anul trecut era mai bine.
Acum a trecut.
Încă sunt optimistă şi mă mir.
De ce nu?

duminică, 1 august 2010


M-am trezit.
În visul meu eu fumam marijuanna cu andrei şi încă cineva, o prezenţă feminină a cărei chip nu mi-o pot aminti. Simţeam că din nou sunetele curg pe spatele meu iar camera se comprimă căpătînd forma trupurilor noastre. După aceea îmi amintesc un pat cam răpciugos în care mă sărutam cu un tip blond, creţ, cu ochelari pe nume paul, care săruta îngrozitor de prost pentru că-şi strîngea buzele la sărutul francez. Ca şi cum eu voiam să-i penetrez buzele cu limba mea, iar el nu mă lăsa.
Patul era într-o curte mică, alături de o cunservă uriaşă, un fel de aparat care distrugea fructele stricate în foc şi apoi ele deveneau iar proaspete şi erau zdrobite în iaurt. Iaurtul era apoi distribuit în cornete, în formă de îngheţată. Îmi amintesc de piersici, caise şi pepeni roşii mari, foarte foarte mari care erau duşi pe banda rulantă în cuptor şi reciclaţi. Uneori îmi era frică. Dacă ş-ar fi blocat vreunul? Dar erau stricaţi şi moi.
Apoi oamenii au început să dea cu pietre în gardul de sîrmă ca să le deschidem. Dar noi n-am vrut, şi tot felul de oameni veneau şi ne rugam, era şi fata cu care fumasem, era pe o trotinetă, toată acoperită cu cotiere, genunchere şi glezniere. Dar fără cască. După ce am refuzat-o a plicat înapoi prin curtea prăfoasă.
Apoi am visat că fumam din nou, ninja de data asta, cu andrei şi că ascultam jazz. Cred că iar ascultam concertul funkadelic pentru că the rabit lady a început să mă dezmierde de la un moment dat şi să-şi treacă urechile pufoase pe obrazul meu drept.andrei privea în gol, zîmbind. Iar eu simţeam iar cum camera se comprimă pe noi.
După care m-am trezit.
Probabil e efectul plimbărilor kilometrice efectuataue e jos de mine din ultimele zile. Mai ales cînd mai faci încă o trîntă cu gravitaţia în timp ce-l urmăreşti pe Cuba [nu mă scuz, dar era alunecoasă iarba de la platou] şi vii cu Cimpo/Andreea acasă cu pantofii în mînă pentru că te strîng şi ţi-au făcut beşici.
Sunt nebună, dacă ăsta e modul în care denumeşti o tipă care din două rele îl preferă pe cel mai mic, să meargă desculţă cîţiva kilometri. Ceea ce pe bune e foarte amuzant.
Mai ales cînt asfaltul e foarte cald şi întîrzii la dentist. E mişto pentru mine, ca participant dar pentru ceilalţi, ca spectatori?
Îmi urmesc instinctul şi păşesc aşa cum am eu chef.
Şi nu, nu sunt îndrăgostită, aşa cum zice mama, ca să mă comport aşa, sau ca să atrag atenţia. Fac asta pentru că mă simt bine făcînd-o.
Şi nu, nu mă scuz acum faţă de voi. Mă scuz pentru eul meu de peste cîţiva ani. Tot ce scriu intră în maşina timpului vieţii mele. Aşa că pa şi pusi!
P.S. Sîngele meu e un colorant bestial.

sâmbătă, 31 iulie 2010

-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:32:31 AM): mona
Mona M. (7/26/2010 12:33:12 AM): spune
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:33:19 AM): the game
Mona M. (7/26/2010 12:33:25 AM): you lost it
Mona M. (7/26/2010 12:33:27 AM): again
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:33:55 AM): actualy we bouth lost it
Mona M. (7/26/2010 12:34:05 AM): how nice is that
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:34:14 AM): very nice
Mona M. (7/26/2010 12:34:19 AM): rawr
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:34:28 AM): muuu
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:34:30 AM): )
Mona M. (7/26/2010 12:34:35 AM): miau
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:34:43 AM): duck
Mona M. (7/26/2010 12:34:51 AM): ham
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:35:00 AM): burger
Mona M. (7/26/2010 12:35:13 AM): cheese
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:35:18 AM): apple
Mona M. (7/26/2010 12:35:28 AM): hei, hei, hei apple!
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:35:42 AM): your lawn is on fire
Mona M. (7/26/2010 12:35:56 AM): so go fuck youreself
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:36:09 AM): in the bathroom
Mona M. (7/26/2010 12:36:17 AM): with a condomn
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:36:28 AM): and a jackhammer
Mona M. (7/26/2010 12:36:35 AM): sexi
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:36:41 AM): pussy
Mona M. (7/26/2010 12:36:48 AM): cat
Mona M. (7/26/2010 12:37:13 AM): ca-cat
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:37:33 AM): expirat
Mona M. (7/26/2010 12:37:42 AM): cu dulceata
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:37:48 AM): de mure
Mona M. (7/26/2010 12:37:56 AM): pitice
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:38:05 AM): extinse pe pamant
Mona M. (7/26/2010 12:38:11 AM): din munti
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:38:28 AM): pana in campie
Mona M. (7/26/2010 12:38:34 AM): fara drept de apel
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:38:44 AM): la pornografie
Mona M. (7/26/2010 12:38:56 AM): zice micul klingonian
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:39:11 AM): de pe K-Pax
Mona M. (7/26/2010 12:39:25 AM): intr-un sk8 park
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:39:38 AM): cu un tip blocat in gard
Mona M. (7/26/2010 12:39:50 AM): deblocat de pompierii
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:39:59 AM): dusi de ape
Mona M. (7/26/2010 12:40:09 AM): si de vanturi
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:40:24 AM): trase de catre oameni obezi
Mona M. (7/26/2010 12:40:32 AM): asa ca noi
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:40:38 AM): sau ca alti
Mona M. (7/26/2010 12:40:42 AM): sau ca ei
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:40:54 AM): sa nu
Mona M. (7/26/2010 12:40:58 AM): plecam
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:41:04 AM): la mare
Mona M. (7/26/2010 12:41:07 AM): fara
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:41:13 AM): chiloti
Mona M. (7/26/2010 12:41:20 AM): numai cu guma
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:41:24 AM): de par
Mona M. (7/26/2010 12:41:42 AM): infipta-ntre dgetele
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:42:15 AM): gigantului de la coltul casei patrate
Mona M. (7/26/2010 12:42:26 AM): fratele micului klingonian
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:42:40 AM): care mancase creier
Mona M. (7/26/2010 12:42:54 AM): bine rumenit cu paprika ungureasca
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:43:19 AM): expirata , made in indonesia
Mona M. (7/26/2010 12:43:39 AM): defapt contrafacuta-n belgia
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:44:01 AM): unde se fac copii
Mona M. (7/26/2010 12:44:09 AM): in bancile de sperma
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:44:20 AM): de pe bulevardu cetati
Mona M. (7/26/2010 12:44:33 AM): din moroshvashosh
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:44:53 AM): cu ciocolata
Mona M. (7/26/2010 12:44:59 AM): si acadele
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:46:06 AM): din varfu muntelui "campia pletoasa"
Mona M. (7/26/2010 12:46:30 AM): care era defapt cheala si placata cu dinti de pleu
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:46:51 AM): inexistenti
Mona M. (7/26/2010 12:46:58 AM): si totusi
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:47:05 AM): variati
Mona M. (7/26/2010 12:47:28 AM): lipsiti de moarte sau de
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:47:37 AM): vanilie
Mona M. (7/26/2010 12:47:54 AM): incendiata cu chilli
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:48:13 AM): de la Prodigi
Mona M. (7/26/2010 12:48:25 AM): gen romtelecom
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:48:47 AM): cu viteza de net redusa si
Mona M. (7/26/2010 12:49:05 AM): pitipoance siliconate cu
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:49:14 AM): cur mic
Mona M. (7/26/2010 12:49:42 AM): si rotund si verede de la
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:50:19 AM): etaju 7 de la blocul lui sopo unde trebe sa inchida calcu si sa se culce pentru ca moare de somn
Mona M. (7/26/2010 12:50:29 AM): este!
Mona M. (7/26/2010 12:50:32 AM):
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:50:35 AM): )
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:50:38 AM): gg
Mona M. (7/26/2010 12:50:42 AM): noapte buna
Mona M. (7/26/2010 12:50:45 AM):
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:50:54 AM): nb prea tare conversatia
Mona M. (7/26/2010 12:50:58 AM): stiu
Mona M. (7/26/2010 12:04:43 PM): va rugam, priviti aceste doua persoane complet normale din inaginea alturataŞ==
Mona M. (7/26/2010 12:04:47 PM):
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:05:02 PM): ))))
Mona M. (7/26/2010 12:05:38 PM): veti fi surprinsi daca-i cunoasteti, sa vedeti ca nu-i asa
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:05:54 PM):
Mona M. (7/26/2010 12:06:56 PM): da-va dracu de frumosi
Mona M. (7/26/2010 12:10:22 PM):
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:11:09 PM): XD
Mona M. (7/26/2010 12:11:24 PM):
Mona M. (7/26/2010 12:12:36 PM): cmf mai?
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:12:48 PM): ma uitam la ghost in the shell
Mona M. (7/26/2010 12:12:55 PM): ioi
Mona M. (7/26/2010 12:12:57 PM):
Mona M. (7/26/2010 12:13:00 PM): no bine
Mona M. (7/26/2010 12:13:15 PM): atunci benocleaza-te linisit
Mona M. (7/26/2010 12:13:23 PM): :))
-=†Lamouse†=- Andrei (7/26/2010 12:13:23 PM): ms
Mona M. (7/26/2010 12:13:26 PM): :D

marți, 27 iulie 2010

Relaxare.


Repeat.
Repeat.
Repeat.
Aşa îmi ascult eu muzica. Muzica m-a prins ca pe castraveţi muraţi în borcan într-o lume care a amorţit în trecut. În lumea mea, de vreo trei zile încoace nu văd decît anii '30 conservaţi cu gelfix, în alte oraşe, de regulă New York-ul.
Sunt caraghioasă îmbrăcată doar într-o cămaşă, cu picioarele descoperite şi părul ciufulit, [verdele aproape s-a şters] în vîrful patului cu o ceşcuţă de porţelan uzată, dar încă frumoasă şi 'În căutarea oii fantastice' de H. Murakami. Am o slăbiciune pentru scriitorul ăsta japonez.
'Ţigara de după, la tine e o carte şi ceaiul nu?' Probabil aşa pare. Dar într-un mod bizar mă simt bine, aşa izolată, înconjurată de toate obiectele care miros a mine. Devin narciststă.
Pînă şi pereţii s-au înbuibat cu personalitatea mea, şi palmele mi s-au lipit lăsînd cîteva zeci de urme pămîntii şi 25 de urme albastre pe fondul oranj, cald. Pe birou am ambalaje de bomboane cu lapte, mobilul, o cutie aproape goală cu gumă, cărţi, bani, trimiteri [nu mă mai duc şi la ginecologie. sunt virgină(chiar dacă n-are legătură)], desene în creion, multe desene în creion, aţă colorată, pandantive, o bucată de sticlă, carnetul de elev [aproape gol], creioane, markere, bani, lumînări, levănţică, două sau trei inele[singurul simbol al feminităţii mele ce-l mai păstrez], o pereche de cercei negrii[mi s-au astupat găurile], CD-uri cu rock puţin jazz pop dnb, cărbune[cu care nici acum nu ştiu desena cum trebuie], ambalajul de la medicamente, un glob pămîntesc şi o cordeluţă de un oranj strident.
Miles Davis - Teo.
A, şi mai am o ascuţitoare, deşi e preferabil să ascuţi cu un cuţit.
Negrul mă face să mă simt cel mai confortabil.


La spital
El:(un băieţel blond cu ochii albaştrii, foarte charmant prin entuziasmul şi rîsetele sale) TU nu eşti fată!
eu: punem pariu?
El: DA! Dacă eu cîştig îmi dai telefonul să mă uit pe el.
eu: bine. (scot buletinul şi zîmbesc) : ai încedere în mămica ta?
El: Da!
eu: (întind buletinul tipei tinere şi blonde, posesoarea oficială a băieţelului): Uitaţi.
Ea: Uite mămică, vezi e fată, avea părul lung, da' s-a tuns, vezi?
El:(nu zice nimic, doar mă priveşte, parcă lovit de o revelaţie şi pare foarte dezamăgit)
eu:(zîmbesc mut, amuzată şi-mi pun buletinul la loc)
Asistenta: Dumneavoastră urmaţi!
eu: (îl ating uşor pe cap cu degetele) : Stai liniştit, nu eşti tu primul.
El: (se ridică şi întră în cabinet)
eu: (nu zic nimic şi amorţesc pînă vine rîndul meu).

A te lua la trîntă cu gravitaţia sau cu legile divine, providenţa sau ce-o mai fi nu e cel mai inteligent lucriu pe care ai putea să-l faci.
Sau
Ai grijă ce întrebi că s-ar putea să ţi se şi răspundă.
Concluzie foarte inteligentă bazată pe experienţa mea proprie şi personală de azi.
Stăteam lîngă o pantă lîngă parcul eroilor, pantă înaltă de vreo trei metri plină de noroi re-alimentat de ploaia la foc continuu. Mi-a venit în cap un gînd: Oare o fi periculos?
Fac un pas, iar peste 0.33 secunde, 1.5 metri şi 450g noroi mi se răspunde relativ simplu că da.
Sunt uimită şi încep să rîd de una singură.
Străbat tot centrul cu geanta plină de noroi, la fel ca şi toată partea dreaptă a pantalonilor (+ genunchiul stîng). Zîmbesc oricui mă observă pe stradă, şi aştept efectul boomerang. Care a avut loc la 4 persoane. Pardon, 5.
Aştept să treacă timpul ca să merg la dojo şi careva să se trezească să îmi rupă coastele cu iubire [marcus].

luni, 26 iulie 2010

O altă zi la muncă.


Tocurile ascuţite învelite într-un strat subţite de metal argintiu ţăcăneau pe asfalt. Haina lungă de piele nu reuşea să-i ascundă sînii supradimensionaţi , iar coama roşcată şi aspră ca sîrma se zburlea la fiecare adiere.
Două becuri chioare şi trei cerşetori străjuiau întraga alee.
Mai aruncă o privire pe telefonul mobil verificînd mesajul cu adresa exactă. Clătină aproape imperceptibil din cap si închise clapeta încet apoi o strecură în buzunarele hainei lungi. Din unul zbură o carte de vizită pe care era gravat un corb cu o clepsidră aurie la gît şi ateriză pe asfalt.
Roşcata işi căută prin buzunare gloss-ul roşu închis şi apoi oprindu-se timp de cîteva secunde îsi reîmprospătă perfect buzele din două mişcări ale încheieturii. Îşi strînse o clipă buzele ca-ntr-un sărut apoi le relaxă şi porni iar cu paşi ritmici. Unul din cerşetori stătea ascuns după un tomberon şi cu ochii fixaţi în gol şi se masturba în umbră, făcînd gestul mecanic, lipsit de vreun gînd sau plăcere adevărată.
Avea ochii de un albastru spălăcit, lipsit de viaţă. În timp ce trecea pe lîngă el, roşcata zîmbi. Homeless-ul icni şi trase de moţ prezervativul ce-l purta, pe care apoi îl înnodă şi îl azvîrli în tomberon. Începu să mîrîie o melodie veche şi se aşeză între cartoane cu chipul ce părea încercat de un surîs. Îi făcu cu ochiul roşcatei ce era înţepenită în zîmbetul sculptat în lemn, de parcă cineva ar fi smuls viaţa din el cu o menghină.
În capătul aleii peste un morman de cabluri roase, cartoane şi cîrpe zăcea un adolescent. Avea părul lung împrăştiat pe umeri şi ochii căscaţi. Părea răstignit la orizontală cu picioarele şi braţele desfăcute într-un X. Hainele negre lăsau să se vadă un corp bine clădit. O seringă goală şi două sticluţe pe jumătate sparte cu insripţia “keta” îi ţineau companie.
Roşcata îşi rătăci o secundă în buzunare unghiile lungi şi roşii şi scoase o lamă sigilată. Desigilă micul ambalaj şi cu foarte mare atenţie crestă cîte şapte simboluri pe fiecare braţ. Locurile unde fuseseră inscripţionate simbolurile au început să strălucească albastru iar din ele a început să curgă o substanţă de o culoare alb-murdară întîi încet, apoi din ce în ce mai tare. Roşcata înfipse lama în gîtul tînărului ce continua sa fixeze nimicul şi apoi începu să o răsucească ca şi cum ar fi fost o garnitură de la un robinet. Substanţa se scurgea şi mai tare pe cadrîm.
Roşcata se întoarse pe tocurile ei argintii şi privind spre noul mesaj ce pîlpîia pe ecran şi zîmbi sufletului ce curgea spre infern.
Zîmbi din adîncul oaselor.

marți, 20 iulie 2010

Casa mea?

Cînd intrii în casa mea ai impresia că nu eşti înăuntru;
Pentru că fantomele ce îmi bîntuie calculatorul
Mereu îşi lasă amprentele pătrate pe monitor
m-am gîndit să le desenez urmele pe uşă cu palmele mele încărcate cu
lac de unghii verde citrom şi alte culori concentrate.
atît de
concentrate încît
A crăpat peretele şi halucinaţiile brune au evadat
Înăuntru şi
Au stîrnit praful
Asfixiindu
-mă cu multă
-------------------------

luni, 19 iulie 2010

Biroul de relaţii cu puiblicul


Am bretonul albastru şi ochii înnegriţi cu creionul.
Sunt creaţă iar din punct de vedere al aspectului fizic sunt de un 5 mare şi barosan.
Ador ciocolata şi să vorbesc random shit.
Cînd mă enervez sunt incontrolabilă.
Cînd sunt deprimată sunt cinică.
Cînd sunt fericită sunt între cele două.
Sunt relativ energică şi-mi place să experimentez.
Gata.

Mărturisesc.


Ameţesc des, şi nu ştiu de ce. Uneori sunt atît de distrată că nu pot să înţeleg nimic, sau să fiu atentă. Mă uit la oameni ca la nişte marţieni roşii cu pete albe care suferă de lumbago. Poate e de la bere. Poate e de la Andrei. Habar nu am. Nu mă mai simt în plus nicăieri, iar instincele mele pe jumatate retardate ma împing de colo-colo. Cred că e bine aşa.
N-am văzut niciodată marea. Parcă am un handicap la faza asta.
Anul trecut mi-am futut ocazia, anul ăsta nici n-o am. M-am refugiat în sînul unui oraş liniştit. Atît de liniştit că pare mort. Singurele lucruri pe care le vreau sunt aamorţirea totală a creierului, şi pictatul. Nu mai am niciun curaj sau vreo inspiraţie ca să mai scriu. În schimb prefer să-mi izbesc genunchii de marmură, să sîngerez puţin, apoi să-mi julesc mîinile. Sunt crestată pe degete iar tînţarii au dat un party mişto cu sîngele meu, morţii mamii lor azi şi mîine.
Nici mesaje sau minute nu mai am, aşa că ... Aşa că nimic. Nu are continuare.
Eu mă simt lipsită de viitor. Sunt lipită de prezent. Nu pot privi înainte. Ce maxim îmi iau la faza asta.
În schimb trecutul recent mă fute de nu se poate. Parcă m-am crestat cu senzatii ce atîrna din mine, ca nişte panglici.
E de căcat cînd mă gîndesc că pot fi patetică într-un mod pozitiv. Am brain damage tot mai des, şi parcă logica se panichează şi mă lasă la dracu. Par mai simpatică aşa.
Am brain damage cand am flash-back-uri cu buzele, caldura, mîinile, limba lui şi arăt atît de stupid de sunt chiar amuzantă. Nu mai zic că sunt total distrată şi aeriană de o săptămînă încoace. Uit frazele în timp ce le rostesc, sucesc încheieturi, nu sunt în stare de aproape nimic.
Comedia e din pîntecele naturel a tragediei extreme. Reloded.
Nici măcar nu mi-e teamă si fiu caragioasă. Paştele mă-sii. Sunt oricum o bestiuţă sinceră, deci ce haz mai are şi mă fac că plouă. C'est que c'est.
Vorbesc cand sunt singura pe franceză. Atît cît ştiu. Am haz, ce pot zice. Şi din nefericire şi suficiente complexe. Nu că ar avea vreo relevanţă.
Concluzie [din nefericire cred că aş avea blocaj mental dacă m-ar pune careva să zic live]
Oh well, it seems i really like him. In a strange, nice, funkadelic way.
E aşa rău?
Do not answer.
Poate mi-ar fi frică de răspuns.

Mă simt abstract, goală, cu jazz-ul picurînd pe piele sunete, cu praful ce face piruete în jurul gleznelor mele.
Mă simt bine. Mă simt atît de bine încît mă simt rău simţindu-mă bine. Poate sună ciudat. Nu contează. Cînt la tastatura cum alţii cîntă la pian.
Nu sunt nici macar o wannabe 'artistă anonimă' cum mă tot freacă la ficaţi alex, sunt doar an avrege teen.
Mă simt mai bine să zic avrege, dacît mediocru. Poate din cauza literei 'm'. Mă cam mint singură, şi recunosc că e naşpa să recunosc, dacă chestia asta are vreun sens.
Am impresia că o iau razna, şi că nu mai pot controla nimic. Nici cuvintele, nici gesturile exagerate, nici zîmbetele, nimic. Bizar.
Mă holbez în ochii oamenilor şi aştept. Nu ştiu de ce. Sau ce.
Mă tot apasă ceva pe abdomen, din interior. O pungă cu nisip şi heliu. Mă smuceşte sus şi jos, sus şi jos. Nu înţeleg nişte lucrusi şi momentan nici nu vreau să le înţeleg. Poate mai tîrziu, cînd o să-mi treacă, şi voi redeveni seacă şi sterpă şi singură. Pentru că e inevitabil. Amorţesc des, şi simt că bucăţi din mine se rup. Nu e o senzaţie rea. Sau benefică. E doar o senzaţie.
Sunt afonă. Sau mă rog, semi-afonă. Mă uit la cer şi ascult şi greierii.
Veselia mea am impresia că e tristă.
Sau după două luni deja a murit.
O exorcizez cu speranţe ca să învie la loc.
Casc.

miercuri, 14 iulie 2010

Soundtrack-ul vieţii mele

Şi înainte să uit. Dacă mai există un lucru pentru care să-i mulţumesc lui Andrei: m-a făcut să mă indrăgostesc în ultimul hal de muzica lui. Da' să nu-i ziceţi [nu că n-ar citi blogu' sau ceva].
Frank Zappa.
Parliment.
Funkadelik.
Oscar Peterson.
Art Tatum.
Isaac Hayes.
Billy Cobham.
Curtis Mayfield.
Marvin Gaye.


Multumeeeesc!

e ok



Obosită, refuz să mai gîndesc. Îmi ia prea multă energie toată povestea. Mă secătuieşte fiecare căcat care îl fac oamenii numai aşa să-şi tîrască curul în atentie.
Nu vreau să mă mai bag printre oamenii paranoici care se autodistrug. Îmi iau o pauză de la consolat oamenii care nu cred că vor apuca vreodată să-mi mulţumească. Eu nu ţin oamenii legaţi de mine, eu mereu mă disipez, încet dar sigur în lumea mea, acolo unde totdeauna aiurez cu zîmbetul pe buze. Sunt o ediţie a dracu' de limitată.
Am menţionat că [băi am emoţii, nici nu ştiu cum să zic, că nuş' dacă-i corect] i've got my first kiss. Ei, a fost - fără să exagerez - very very nice.
Mi s-a impregnat căldura lui în piele şi-am tot resimţit-o noapte şi o zi. Mă rog, clasicele flash-uri, cu zîmbetul lui, cu ochii pe care i-am fixat instinctiv o seară întreagă încă mă mai apucă. Presupun că o să treacă.
A fast kiss.
Din nou, refuz să mai gîndesc şi mă opresc doar la partea aproximativ fizică a situaţiei.
Dar e ok.
:)
Singurele lucruri ce mai vreau să le fac e să mă pictez nud şi să fotografiez.
Pînă mîine.
Nici măcar nu mai recitesc trecutul. E vremea pentru desfătare şi moloz de apartament [băgami-aş ceva ce n-am în tîmpeniile de uşi, centrale, praguri şi alte căcaturi gen.]
Ce final optimist!!! YeY!

duminică, 11 iulie 2010

Cum să nu te simţi bine mă?


N-am mai trecut de mult prin sat, obisnuiam sa trec mai des,
Amu’ is tare ocupat, da’ mi-o trimis un esemes
Vecinu’ ceala de pe deal si mi-o zis ca mama-i vie,
O mai crescut doi dinti la cal si tata be’ pe datorie!
Vecinu’ asta-i bou, imi scrie chestii fara rost
In loc sa-mi spuna ce mai face dusmanul meu, seful de post,
De ce-l urasc pe politai si toate cate s-o-ntamplat
Imi ie pre mult sa povestesc. Mai bine fa un rezumat
Intr-o noapte furtunoasa saream gardu’ la o vecina
Care nu era acasa, s-am plecat cu o gaina,
Cand, in strada, politaiul, ma opreste: Cu respecte!
Cica gardu si gaina i se par treburi suspecte,
Vorbea c-un coleg prin statii, ca sa-i povesteasca faza,
Da eu nu intelegeam cine-i vulturu si cine-i baza,
Nici eu n-am stat mai moale si i-am zis atata:
Da-te, ca-ti crap capu’ cu gaina, tu-ti codu’ penalu’ ma-tii!
Cand natura ma impinge sa ma duc la toaleta
Si-mi tin cuculetu-n mana, adica mana mi-i suspecta?!
Da el nu si nu: Amenda! Eu ii zic: Uai, minte creata,
Daca stiam ca-mi dai amenda luam gaina de la piata!

Iti daruim, cu drag, o suta de amezi,
Sa nu mai razi de noi, pe strada, cand ne vezi,
Colegii cu cagule te tin si eu te bat,
Jucam cu tine baza: Ia ghiceste cine-o dat!
lalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalalala

Cine-o pus asfalt pe drum, acela n-o fost om nebun,
Da’ sa dea Domnu’ sa turbe ala care o pus curbe,
Mie-mi trebuie strada dreapta, sa nu tre sa-nvart colacu’,
Ca de fiecare data intru-n sant, nu stiu cum dracu’!
S-uite-asa din casa mamei o ramas numa miraju’,
Ca era la cotitura, s-am uitat sa fac viraju’,
Lu’ mama nu-i venea sa creada cat de multa tocatura
Pot sa fac din cal si vaca, cand busesc masina-n sura,
Cam in dreptu’ primariei, politaiu’ circumspect,
Imi facu un semn cu mana, sprijinind ceva erect,
Un par mare, cu trei becuri, da’ era aprins doar unu’:
Rosu. Eu scot calendaru’: Ce-o venit deja Craciunu’?!
Si scobindu-ma la creier, ca un fin cunoscator,
Imi dau seama ca agentu’ sprijinea un semafor,
Vorbea c-un coleg, prin statii, despre nu stiu ce gaina,
Da’ eu ii citeam, pe fata, ciuda ca mi-am luat masina,
Ce tot aperi semaforu’ si stai tantos ca un tap?
Daca-ti place, ia-l acasa, spala-te cu el pe cap!
Pune-i-l in fata soacrei, sa-i arate numa’ rosu,
Ca sa inteleag-o data ca de fapt tu esti cucosu’!
Si sa nu mai umble noaptea, sa izbeasca usili,
Cand iti fugaresti femeia ca sa-i pui catusili!



Sunt o disperată :)). Mă simt al dracu de bine cu mine, ma amuză viaţa cu toate căcaturile ei, zîmesc vînzătoarelor ce nu-şi dau seama dacă-s fată sau băiat din cauza şepcii si tricoului, ambele de camuflaj, ce mă camuflează atît de bine ca nici dracu nu-şi dă seama ce hram port, dă-l în fenie.
Casa e într-un haos total, iar vocea se reverbrează ciudat.
De ce să nu ma simt bine?
Ştii partea super mişto?
Nici măcar nu catadicsesc sa fiu ironică acum :))