miercuri, 12 august 2009

Tic tac


Pic...pic...pic...Picaturile de apa aluneca de pe frunzele bolnave ale plantelor...Ma gandesc daca rugina aproape isesizabila(e isesizabila in draci, daca eu am vazut-o foarte bine in fiecare pom si frate de-al lui!) a podoablelor
capilare ale copacilori a fost remarcata de multe persoane pana acum.
Imi trec(atat cat imi permite incalceala) degetele porintre suvitete spalate de curand ce cad in carilonti de oaie. Toata lume ma complimenteaza asa:esti creata ca o oaie. Si e perfect adevarat, de asta nici nu ma supar cand mi se zice. Adevarul ma incanta cel mai mult, desi parintii in general nu-l cred cand il aud, tinzand mai degraba sa dea crezare minciunilor. Straniu.
Oamenii se tem de adevar. Se tem de ceea ce nu inteleg. Se tem, mai mult sau mai putin justificat, de prostii. De ce?
Vorbesc uneori singura. Rad. Fara motiv. Imi eliberez sentimentele, altfel acestea ma vor zdrobi sub greutatea lor. Poate nu are sens ce zic dar...dar e adevarat. Ura, frustrarea, nefericirea si mai ales fericirea se revarsa cu hohote din pieptul meu. Rasete. Muzica fara instrumente de o melodicitate mai divina decat orice alt sunet. Poate. Presupun.
Sunt minunata asa cum sunt. Asa cum e fiecare din noi.
Asa cum binele poate fi rau si raul poate fi la fel. Paradoxuri.
Cuvintele mi se desira precum firele unei tesaturi.
Cadavre vii. Astea sunt cuvintele noastre, indiferent de valoarea lor. Uzate pana la distrugerea sensului continua sa fie chinuite.
M-am gasit eu sa fac teoria lu' peste amu! nitalai la ia!
Privesc incantata noua mea Girl anime. Tine o katana la brau si are chipul pe jumatate acoperit. Si parul verde fosforescent daca nu chiar galben.
E inbracata in vesminte largi si intunecate. In fond desenez doar cu pix negru arta manga.
Nu ma bagati in zeama, mai debite si eu ce pot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.