vineri, 5 iunie 2009

glezne plezninde

Sunt amuzanta? Nu cred, dar nici nu trebuie.
Gleznele protesteaza suparate, dar imi e mai mila de cele carre-au jucat fotbal cu mine si le-am strivit degetele sub papucul meu numarul 40. Dar n-are a face, everybody's happy. Rad de fericirea "bossey" mele, Bia, care prin intermediul meu, prietenul ei a luat pe o compunere(la engleza) nota 10. E bulversant nu? mai simplu: eu am facut compunerea pe engleza pentru prietenul Biei, care a luat 10, iar prin asta am facut-o pe Bia fericita. Prin deductie si eu sunt multumita de mine. Cred. Nu. Chiar sunt multumita. Aproape mandra(!?).
Straniu, scriu prost la engleza. Vorbesc ca o englezoaica daca am inspiratie, dar scriu ingrozitor de prost. Si scriu urat. Si de mana. Marturii, in caz ca nu ma credeti: parintii, viitori fosti colegi, viitorii colegi+restul care mi-au mai vazut scrisul. Pe onoarea mea(inexistenta?).
'Dracula' si 'Cianura pentru un suras' stau linistite pe birou.Una sta cracanata, inceputa fiind. Ma intreb unde oi fi ratacit celelalte doua volume pe care le-am scos de la biblioteca.
Vreau sa-i scriu un e-mail la Marius (my best friend from far away) prin care sa-i cer adresa , pentru ca oricum nu l-am mai vazut de un veac viu, si vreau sa-i trimit un cadou prin posta, de indata de-l finalizez....Ma rog sa-i placa, e un semn de afectiune pentru prienenia noastra. Care de altfel e stranie, noi doi fiind diametral opusi: el optimistul convins, "zburator", visator, super talentat la literatura, eu pesimista, realista, dar totusi romantica uneorrri, cateodata antitalent. La orice. Dar mereu vrea sa-mi ridice stima de sine. Incapatanat la fel ca mine. Dar cand ne intelegem suntem indestructibili. Fiecare are ceea ce-i lipseste celuilalt, ceea ce ne face ca yng yang. Imi pare rau ca nu ne-am cunoscut niciodata pe viu.
Dar o vom face. Ne-am promis.
Prea devreme sa-i cer adresa, oricum nu-i gata cadoul. Cadou in cinstea...a ce? Habar n-am, sincera sa fiu. Nici macar nu mai tin minte data exacta cand ne-am cunoscut. Pe undeva prin mai, dupa ziua mea, in 2008.
Genial, simt ca ma tampesc. Simt ca viata mi se opreste intr-un punct mort, pe care nu stiu cum sa-l invii. Se termina prea brusc, prea tampit acest"ciclu" al vietii mele. Nu cred in Fortuna., tarfa vanitoasa si imprevizibila. Asa cum nu cred in Destin sau Soarta. Sunt niste cacate de pretexte ca sa ne scuzam in fata actiunilor noastre. Scuzati limbajul dur. Daca nu-l scuzati, tot aia, mi-e indiferent.
Am gasit remediul pentru depresii, starile rele & co.
Sport de performanta. Sau zburatul pe luna. Sau exersatl la chitara. Sau orice necesita multa munca, concentrare si timp. Si pasiune. Orice care iti sterge orice alta impuritate din cap.
Iti va absorbi prea multa energie ca sa mai poti gandi cum trebuie la negativism. Sau sa gandesti in general.
Ok, acu imi fac curaj, si ma rog sa stiu cum se trimite un mail!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.